Skip to content
" "
Politică

Dăncilă, întâlnire cu Juncker și Timmermans la Bruxelles: Consens general pe tema justiției

Digi 24

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a avut o întrevedere, marți, 4 iunie, la Bruxelles, cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și cu prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans.

Cei doi înalți oficiali europeni au salutat angajamentul Guvernului României de a nu avansa reformele controversate din sistemul judiciar și reluarea imediată a dialogului în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare, cu scopul de a înregistra progrese în reformele din sistemul judiciar și în lupta împotriva corupției.
De asemenea, Juncker și Timmermans au reconfirmat angajamentul Comisiei Europene de a lucra în strânsă cooperare cu autoritățile române pentru a găsi soluții în privința aspectelor legate de statul de drept și pentru a relua progresele în cadrul MCV.

”Dialog foarte constructiv cu @JunckerEU și @Timmermans pe prioritățile UE pentru următorul ciclu legislativ și rezultatele bune obținute de @ro2019eu. România a avut întotdeauna o abordare europeană și va continua să-și consolideze cooperarea cu Comisia Europeană”, a scris Viorica Dăncilă pe Twitter.

" "
" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *