Skip to content
Politică

Dăncilă: Iohannis nu mai ştie de separarea puterilor în stat şi, efectiv, vrea să şi le subordoneze pe toate

Inquam Photos / George Calin

Premierul Viorica Dăncilă l-a acuzat pe preşedintele Klaus Iohannis că „nu mai ştie de separarea puterilor în stat”, se comportă ca „un lider de partid” şi este cel care „vrea să dea jos Guvernul”, cel care, efectiv, „îndeamnă parlamentarii să voteze moţiunea”, potrivit agerpres.

„Din toată această bătălie este un lucru care nu s-ar putea întâmpla în nicio ţară în care există democraţie, în niciun stat membru al UE: preşedintele României, cel care trebuie să fie imparţial, cel care trebuie să aducă consensul, este cel care efectiv îndeamnă parlamentarii să voteze moţiunea, este cel care vrea să dea jos Guvernul. Acest lucru este de neînţeles şi cred că cetăţenii din România vor sancţiona acest lucru. Nu este normal ca preşedintele României, care trebuie să fie preşedintele tuturor românilor – indiferent de culoare politică, indiferent că sunt bugetari, că sunt de la multinaţionale, indiferent de profesia lor – trebuie să fie preşedintele tuturor. Vedem de data aceasta un abuz pe care nici măcar Traian Băsescu nu şi l-a permis, acela în care preşedintele se comportă ca un lider de partid, ceea ce nu este normal şi nu este de acceptat. Mai mult decât atât, din cele spuse de preşedintele Iohannis, remarcăm trei lucruri, vrea un mandat nou de preşedinte, vrea ‘Guvernul meu’ şi, de data aceasta, vrea şi ‘Parlamentul meu’. Deci, văd că preşedintele României nu mai ştie de separarea puterilor în stat şi, efectiv, vrea să şi le subordoneze pe toate. Acest lucru este de neacceptat şi cred că toţi cei care văd declaraţiile preşedintelui, implicarea preşedintelui, vor sancţiona acest lucru”, a declarat Viorica Dăncilă, miercuri, la Antena 3, întrebată dacă plecarea Guvernului în urma moţiunii de cenzură îl va ajuta pe Klaus Iohannis în campania sa pentru alegerile prezidenţiale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *