Skip to content
Politică

Dancilă pune presiune pe Leș în “scandalul corvetelor”: ce decizie îl forțează să ia

Surse guvernamentale au indicat pentru Psnews că premierul Viorica Dăncilă i-a dat un ultimatum ministrului Apărării Gabriel Leș pentru a tranșa odată pentru totdeauna licitația pentru achiziția navelor de luptă, așa numita “afacerea corvetelor”.

Însă Leș refuză de la începutul anului să ia o decizie privind licitația demarată încă din anul 2017, cu o procedură inițială făcută în 2016 de guvernul tehnocrat.

Ministrul Leș, între ciocan și nicovală

Astfel, ministrul Gabriel Leș are două variante: fie anulează licitația, contestată public, suspusă unei anchete a procurorilor militari, fie desemnează câștigătorul.

Surse apropiate conducerii PSD susțin că Dăncilă îl va schimba pe Leș din funcția de ministru dacă nu va rezolva “scandalul corvetelor”. Premierul este supus unei presiuni constante din partea ambasadelor interesate de afacerea care se ridică la circa 1,4 miliarde de euro.

Problema este că ministrul Leș are deja o plângere penală pe numele său legată de această afacere, iar orice implicare în deznodământul licitației i-ar putea fi fatală.

Însă, pe de altă parte, dacă nu închide acest imens scandal îl așteaptă remanirea. Premierul Dancila intenționează să aplice o remaniere mai largă după moțiunea de cenzură și data de 29 iunie, data Congresului PSD, în care șefa Executivului speră să câștige funcția de președinte al partidului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *