Skip to content
Politică

Dăncilă reacționează la refuzul lui Iohannis de a-i numi pe Drăghici și Olguța Vasilescu: Trebuie să mergem la CCR

Premierul Viorica Dăncilă a declarat marţi seară, la Antena 3, că prin refuzul de numire a Liei Olguţa Vasilescu şi Mircea Drăghici ca miniştri, preşedintele Klaus Iohannis influenţează viaţa a 500 de milioane de cetăţeni europeni.

Eu cred că această împotrivire, să fiu elegantă, de a face cele două nominalizări, nu are doar un impact naţional, ci are un impact european, pentru că deciziile care se vor lua pe cele două domenii, decizii importante, fac referire la toţi cetăţenii europeni, nu numai la cei români. Preşedintele trebuie să înţeleagă că deciziile şi modul în care sunt gestionate aceste dosare, modul în care reuşim să avem consens pe dosarele importante legate de cele două domenii, Transporturi şi Dezvoltare Regională, influenţează viaţa a peste 500 de milioane de cetăţeni”, a spus premierul, potrivit Adevarul.ro.

Deci, eu cred că implicaţiile sunt mult mai ample şi sper ca preşedintele să realizeze în ultima clipă şi să accepte cele două nominalizări. Nu ştiu ce vom face mai departe, probabil ne gândim să mergem la CCR. Acesta e pasul pe care trebuie să-l facem, decizia în coaliţie, decizie politică, pentru că suntem guvern politic, dar, din punctul meu de vedere trebuie să mergem la CCR”, a subliniat Dăncilă.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, luni seară, că în cursul acestei săptămâni va respinge din nou propunerile de miniştri transmise a treia oară de Guvern pentru Transporturi (Mircea Drăghici) şi Dezvoltare Regională (Olguţa Vasilescu). Ulterior, Olguţa Vasilescu a declarat la Digi 24 că preşedintele nu face altceva decât să încalce legislaţia şi deciziile CCR, motiv pentru care Guvernul a anunţat că va sesiza din nou Curtea Constituţională.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *