Skip to content
Politică

Dăncilă și DIICOT. Anca Mireanu, în emisiunea lui Radu Tudor: România nu-și mai poate permite ambiguități!

facebook.com

Consultantul politic Anca Mireanu – directorul editorial al PSnews.ro – a analizat joi seară, în emisiunea lui Radu Tudor („Punctul de întâlnire”, de la Antena 3), cel mai recent anunț al DIICOT în legătură cu plângerea penală a lui Ludovic Orban împotriva premierului Viorica Dăncilă.

VEDEȚI ȘI:DIICOT a început ancheta în cazul plângerii penale împotriva Vioricăi Dăncilă

Amintim că – așa cum puteți citi în linul de mai sus – DIICOT a transmis joi (chiar dacă pe surse) că a început ancheta in rem după sesizarea depusă de către președintele PNL.

În acest context, jurnalistul Radu Tudor s-a arătat contrariat, susținând că nu a mai auzit până acum de înaltă trădare in rem (cu alte cuvinte, Tudor a afirmat că ar trebui ca parchetul să vorbească și despre un presupus făptaș) și că este cel puțin ciudată acuzația, în contextul în care puterea străină în favoarea căreia ar fi acționat premierul este tocmai Israel – care este departe de a fi o putere străină inamică României (așa cum scrie în articolul din Codul Penal referitor la înalta trădare).

 

La rândul ei, Anca Mireanu a insistat pe faptul că DIICOT ar trebui să ofere precizări oficiale cu privire la speța Dăncilă, astfel încât să pună capăt speculațiilor și implicit să calmeze spiritele. În același context, consultantul politic a amintit că România deja a avut premieri care s-au retras din cauza unor probleme în justiție.

„Eu aș da un pic lucrurile și mai în spate și aș merge de la sursa acestei informații. Mie mi se pare obligatoriu ca până mâine (deja este foarte târziu) să existe o poziție oficială. Noi acum discutăm niște surse, niște speculații, pe baza cărora putem să facem scenarii într-o direcție sau în alta. Haideți să ne aducem aminte că am avut premieri care au plecat în urma unor probleme în justiție! România nu-și mai poate permite ambiguități în zona asta. Dacă procurorii au un caz pe înaltă trădare in rem (în sensul că suspectează că s-ar fi întâmplat ceva, dar nu știu încă cine și cum a făcut), ar trebui să iasă rapid și să aibă un punct de vedere, în baza căruia să discutăm.

Pentru că noi acum discutăm cum a ajuns Ludovic Orban să depună această plângere, dacă PNL s-a solidarizat și de ce s-a solidarizat, și dacă doamna Viorica Dăncilă este «înalt trădătoare» către o putere inamică sau nu. În momentul de față, eu cred că România în  genere are nevoie de o «calmare a jocului» (cum se spune în fotbal), pentru că deja vedem că lucrurile au luat-o pe o pantă extrem de neplăcută la nivel internațional. Noi ne jucăm aici, în interior, dar sunt 12 aliați ai României care au o poziție fără precedent – virulentă și categorică – la adresa a ceea ce se întâmplă în România. Iar acum avem  – aparent sau nu – un caz de înaltă trădare. Dar cred că trebuie să-l lămurim înainte să-l discutăm, pentru că altfel discutăm ipoteze, așa cum discutăm de când Ludovic Orban a depus această plângere.

Deci cred că e bine ca cei care știu ce se întâmplă în interiorul DIICOT să iasă cu un punct de vedere”, a explicat directorul editorial al PSnews.ro.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *