PSnews

Recent

Dăncilă solicită un raport complet referitor la provocarea violențelor

Premierul Viorica Dăncilă a solicitat, în regim de urgenţă, un raport complet referitor la provocarea violenţelor de vineri seara din Piaţa Victoriei, anunţă Guvernul într-un comunicat transmis sâmbătă.

„Prim-ministrul Viorica Dăncilă condamnă ferm acţiunile violente produse în Bucureşti, vineri seară, desfăşurate de grupuri organizate prin deturnarea unei manifestaţii civice. Rapoartele Ministerului Afacerilor de Interne arată că violenţele au fost provocate gradual de către grupuri de persoane bine organizate, care au atacat forţele de ordine, instituţii şi au distrus bunuri publice, în scopul declanşării unui conflict între persoanele care manifestau paşnic şi forţele de ordine, prin vulnerabilizarea autorităţii statului”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, în acest moment, Guvernul aşteaptă ca instituţiile abilitate să desfăşoare toate anchetele necesare, astfel încât cei vinovaţi de acţiunile violente să fie traşi la răspundere.

„Premierul Viorica Dăncilă a cerut, în această dimineaţă, Serviciului Român de Informaţii un raport complet, în regim de urgenţă, referitor la persoanele care au pregătit şi provocat violenţele, precum şi la modul în care au acţionat instituţiile statului român cu atribuţii în furnizarea de date şi informaţii cu privire la intenţiile de deturnare a acţiunilor publice de protest”, transmite Executivul., potrivit agerpres.ro.

Reprezentanţii Guvernului fac apel la mai multă responsabilitate în declaraţiile publice ale unor lideri politici şi la renunţarea la folosirea unor „evenimente regretabile” în scop electoral.

„Din păcate, violenţele stradale sunt însoţite de o serie de declaraţii ale unor lideri politici care încearcă să exploateze în folosul propriu efectele dramatice ale acestor evenimente, prin lansarea unor acuzaţii la adresa forţelor de ordine şi instituţiilor statului şi prin incitarea populaţiei împotriva acestora”, se arată în comunicat.

Conform sursei citate, „premierul Viorica Dăncilă respectă dreptul cetăţenilor de a manifesta şi de a-şi exprima opiniile în public şi consideră că acest drept nu trebuie sub nicio formă să fie confiscat de politicieni sau grupuri care au interese de a destabiliza ordinea în societate”.

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. cacamasingurata

    11 august 2018, 15:13 la 15:13

    Ce dracu sa faca cu raportu retarda asta?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi