Skip to content
Europa

Danemarca devine prima țară din lume care își suspendă programul de vaccinare împotriva Covid-19

gds.ro

Danemarca a devenit prima țară din lume care și-a suspendat programul de vaccinare împotriva Covid-19 întrucât, potrivit oficialilor danezi, virusul este acum ținut sub control, informează CNBC.

„A venit primăvara, proporția de vaccinare în rândul populației daneze este mare și epidemia a fost înfrântă”, a declarat miercuri Autoritatea Sănătății și a Medicamentelor din Danemarca. „Ca atare, Consiliul Național al Sănătății își încheie acum eforturile de vaccinare la scară largă împotriva Covid-19 pentru acest sezon.”

Populația nu va mai fi invitată la vaccinare începând cu data de 15 mai, însă toată lumea își va putea încheia schema completă de vaccinare și va putea în continuare să-și facă vaccinul dacă dorește.

Campania de vaccinare în Danemarca a fost demarată la scurt timp după ziua de Crăciun din anul 2020. De atunci, în jur de 81% din cei 5,8 milioane de cetățeni danezi au fost vaccinați, potrivit autorităților, iar 3,6 milioane dintre aceștia au primit și doza booster, informează The Telegraph.

În același timp, mulți oameni au fost deja infectați cu coronavirusul de când Omicron a devenit tulpina dominantă, ceea ce înseamnă că o mare parte din populație este imunizată, spun autoritățile.

Oficialii danezi din domeniul sănătății au menționat că vaccinarea anti-Covid va deveni probabil necesară din nou începând din toamnă, atunci când este de așteptat ca noi variante ale coronavirusului să apară.

Decizia danezilor de a suspenda programul de vaccinare vine într-un moment când situația infectărilor rămâne destul complicată la nivel mondial. Europa și SUA au renunțat la majoritatea restricțiilor anti-Covid, însă China continuă să impună carantine în timp ce virusul se răspândește în orașe importante precum Shanghai și Beijing, informează digi24.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *