Danemarca se alătură „armadei” conduse de SUA și va trimite o fregată în Marea Roșie

Sursă foto: Facebook / Troels Lund Poulsen

Danemarca va trimite o fregată, în ianuarie 2024, pentru a participa la operațiunea internațională condusă de SUA în Marea Roșie, împotriva rebelilor Houthi, a declarat vineri ministrul danez al Apărării, transmite Reuters.

Mai multe țări, conduse de Statele Unite, au convenit pe 19 decembrie să patruleze în sudul Mării Roșii și în Golful Aden pentru a proteja transportul comercial împotriva atacurilor rebelilor Houthi din Yemen, în zonă.

„Suntem îngrijorați de situația gravă care se desfășoară în Marea Roșie, unde continuă atacurile neprovocate împotriva navelor civile”, a declarat ministrul Apărării Troels Lund Poulsen într-un comunicat.

Guvernul danez va prezenta o rezoluție Parlamentului în ianuarie, care stabilește că, pentru a contribui la Operațiunea Prosperity Guardian, condusă de SUA, Danemarca va contribui cu o fregată care poate fi folosită în acest scop de la sfârșitul lunii ianuarie, a adăugat guvernul.

Marea Britanie a trimis distrugătorul HMS Diamond, iar Italia a fost și ea de acord să se alăture misiunii prin trimiterea fregatei Virginio Fasan.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: