Skip to content
Internațional

Danemarca: Social-democraţii au câştigat alegerile legislative (exit-poll-uri)

Profitând de dorinţa de alternanţă şi de elanul ecologist al alegerilor europene, social-democraţii danezi au câştigat miercuri alegerile legislative, în timp ce populiştii de dreapta care au impus timp de două decenii politici stricte privind migraţia au înregistrat un regres substanţial, relatează AFP, citat de Agerpres.

Social-democraţii, favoriţi ai scrutinului, au înregistrat un uşor regres faţă de 2015, dar sunt în frunte, cu între 25,3 şi 25,9% din sufragii, potrivit exit-poll-urilor date publicităţii de televiziunile DR şi TV2 după închiderea birourilor de vot la ora locală 20.00 (18.00 GMT).

Ei beneficiază, în plus, de progresele altor partide de stânga şi de centru-stânga care le asigură o majoritate absolută de 90 de locuri din 179 în Parlament.

Formaţiunea ecologistă, Partidul popular socialist, este unul dintre marii învingători ai scrutinului şi ar urma să-şi dubleze reprezentarea parlamentară, primind între 7,4 şi 8,3% din voturi potrivit sondajelor.

Acest scrutin proporţional este marcat de degringolada Partidului popular danez care ar putea trece de la 37 la 18 mandate.

Din 2001, această formaţiune populistă antiimigraţie a ocupat o poziţie centrală în peisajul politic danez, înăsprind politica de imigraţie şi de integrare a regatului scandinav de 5,6 milioane de locuitori, din care aproape 10% sunt născuţi în străinătate.

Viziunea sa este acum împărtăşită de aproape întreaga clasă politică, inclusiv de social-democraţi.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *