Daniel Baciu a anunțat care sunt pensiile care vor fi de două ori recalculate

Sursa foto: Facebook
Sursa foto: Facebook / Baciu Daniel

Șeful Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu, a explicat care sunt românii ale căror pensii vor fi de două ori recalculate anul acesta și care vor primi încă o majorare după data de 1 septembrie.

Pensiile românilor au crescut, la 1 ianuarie, cu 13,8%, în raport cu rata inflației. Însă veniturile acestora vor crește încă o dată, la 1 septembrie 2024, după recalculare. Potrivit guvernanților, aproximativ trei milioane de români vor primi bani în plus.

”La contributivitatea egală va trebui să avem pensii egale în plată”

”Pensia minimă a crescut de la 1 ianuarie și are același principiu de majorare, de indexare, la fel cu valoarea punctului de pensie. În prezent este la valoarea de 1281 RON, a crescut și ea cu 13,8% la 1 ianuarie, exact cum a crescut și punctul de pensie. Noi urmărim prin această lege, cu noua formulă de calcul, pentru că acel număr de puncte care este același pentru toți, recalculat strict pe contributivitate, se înmulțește cu o valoare fixă, valoarea punctului de referință, rezultând aceleași pensii. Practic la același număr de puncte avem aceeași pensie. La contributivitatea egală va trebui să avem pensii egale în plată. Faptul că unii au beneficiat de niște condiții mai favorabile și au un cuantum al pensiilor mai mare, efectiv când aplicăm această formulă de calcul este posibil ca acest cuantum să fie mai mic decât cuantumul în plată. Dar nu este nicio problemă, pentru că în urma acestei recalculări nicio pensie nu va scădea. Am pus foarte clar o prevedere ca oamenii să nu sufere și să rămână în continuare cu pensia cea mai avantajoasă în plată”, a explicat Daniel Baciu la Antena 3 CNN.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: