Președintele Casei Naționale de Pensii Publice a făcut un anunț important pentru toți pensionarii înainte de sărbători.
”Începând de duminică se tipăresc taloanele de pensii aferente lunii ianuarie 2024 care includ creșterea valorii punctului de pensie de la 1.785 lei la 2.032 lei și creșterea indemnizației sociale de la 1.125 lei la 1.281 lei.
Suntem în grafic datorită eforturilor făcute de către colegii mei de la Casa Națională de Pensii Publice pentru a finaliza acest proces de tipărire, în această săptămână a taloanelor, ca ulterior să fie predate către CN Poșta Română, astfel încât, începând cu data de 3 ianuarie 2024 beneficiarii noștri să primească pensiile majorate”, a anunțat Daniel Baciu.
”Vreau să dau asigurări tuturor pensionarilor că există fondurile necesare în bugetul asigurărilor sociale de stat pentru anul 2024 atât pentru majorarea cu 13,8% din ianuarie, cât și pentru recalcularea prevăzută de noua lege a pensiilor pentru luna septembrie.
Vă doresc tuturor sărbători fericite și liniștite!!”, a mai scris președintele CNPP pe o rețea socială.
Și Ministerul Muncii a publicat un video pe o rețea socială pentru a spulbera orice dubiu și pentru a-i asigura pe români că, începând cu luna ianuarie, vor primi pensiile majorate.
”Se întâmplă chiar acum!”, au scris reprezentanții Ministerului Muncii pe Facebook, într-un video filmat în tipografia unde se tipăresc cupoanele de pensii majorate.
”Cupoanele de pensie, cu majorarea de 13,8% se tipăresc începând din această dimineață. Colegii din Casa Națională de Pensii sunt pe poziții. Din ianuarie, pensionarii vor primi banii prin mandat poștal sau pe carduri”, mai spun aceștia.
Imaginile vin ca o confirmare a faptului că nu există motive de panică în ceea ce privește eventuale întârzieri ale pensiilor, după ce și șeful Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu, a declarat că se lucrează la capacitate maximă pentru a nu exista probleme.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News