Daniel Baciu, anunţ pentru pensionarii care iau 1.200 de lei lunar. Câţi bani vor primi după recalculare

Sursa foto: Facebook
Sursa foto: Facebook

Şeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, a anunţat joi, în exclusivitate la Antena 3 CNN, ce se va întâmpla cu românii care au pensii de 1.200 de lei, după recalcularea din septembrie.

Este vorba despre pensionarii cu indemnizația socială minimă, de 1.200-1.500 lei, dar şi cu stagii de cotizare foarte mari.

Potrivit şefului Casei de Pensii, aceşti români vor avea de câştigat.

Pe 6 decembrie 2023, legea pensiilor, adoptată de Parlament în noiembrie și promulgată de președintele Klaus Iohannis, a fost publicată în Monitorul Oficial.

Ea se aplică începând din 1 ianuarie 2024. O parte din prevederi intră în vigoare de la începutul anului, iar cele mai multe din septembrie.

Noua lege prevede că de la 1 ianuarie 2024, pensiile vor crește cu 13,8% și vor fi recalculate în septembrie. Punctul de pensie va fi, astfel, 2.032 lei.

Totodată, vârsta de pensionare va fi aceeași pentru femei și bărbați, respectiv 65 de ani, introdusă gradual.

De asemenea, stagiul minim contributiv de cotizare pentru a beneficia de pensie pentru limită de vârstă va fi de 15 ani.

Calculul pensiei = VPR x Numărul total de puncte

VPR (valoarea punctului de referință) va fi de 81 de lei.

Număr total de puncte = puncte contributivitate + puncte stabilitate + puncte perioade asimilate si necontributive.

Punctele de necontributivitate: anii din armată, șomaj sau facultate (0,25 puncte de fiecare an).

Punctele de contributivitate: anii în care ai contribuit la sistemul de pensii. Un punct pentru fiecare an.

Legea nr. 118/2010 a stabilit că sintagma pensie socială minimă garantă va fi înlocuită cu sintagma indemnizație socială pentru pensionari, așa că pensia socială și indemnizația socială pentru pensionari se referă la același lucru.

Noua lege a pensiilor prevede că anumite categorii de români vor primi puncte în plus la pensie, care se transformă în bani, dacă îndeplinesc anumite condiţii.

Iată care sunt categoriile de români care vor beneficia de puncte în plus:

  • cei care au terminat facultate, masterat
  • cei care au făcut armata
  • cei care au luat sporuri, prime, premii
  • cei care au făcut ore suplimentare
  • mamele cu un copil până la vârsta de 16 ani sau adoptă un copil sau are un copil adoptat de care se ocupă până la 14 ani
  • cei care au peste 25 de ani contributivi.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL