Skip to content
Puterea Știrilor Video

Daniel Băluță (PSD): Este o campanie atipică. Oamenii au nevoie mai puțin de vorbe și mai mult de fapte

Edilulul sectorului 4, Daniel Băluță, invitat în studioul Puterea Știrilor, a declarat că lupta pentru alegerile prezidențiale s-a dat în această campanie între „două formațiuni politice extrem de puternice”: PSD și PNL.

Mai mult, social-democratul a susținut că „este o campanie atipică” întrucât a avut la bază „un alt tip de strategie electorală”. Totodată, edilul a ținut să sublinieze că „oamenii au nevoie mai puțin de vorbe și mai mult de fapte, iar cea mai bună dovadă de implicare în acțiuni o reprezintă rezultatele”.

Este o confruntare între 3-4 candidați, cei care contează în această luptă. Trebuie să aprecim de fiecare dată abilitatea pe care unul sau altul o are în situații de genul acesta, de facto. Practic, această campanie electorală a fost o luptă între două formațiuni extrem de puternice, PNL și PSD. Fiecare dintre aceste entități a încercat să monopolizeze scena. Unii au reușit, alții au reușit mai puțin. Este o campanie atipică pentru că, din punctul meu de vedere, a avut la bază un alt tip de strategie electorală. 

Este normal să ne implicăm în campania electorală, însă vă spuneam de ceea ce oamenii au nevoie. Oamenii au nevoie mai puțin de vorbe și mai mult de fapte, astfel încât eu cred că cea mai bună dovadă de implicare în acțiuni o reprezintă rezultatele. Asta e fiolosofia de viață pe care o am și pe baza căreia am procedat în acest moment. Sper ca oamenii să acționeze ca atare”, a declarat primarul Daniel Băluță, la Puterea Știrilor.

Alegerile prezidențiale 2019 vor avea loc duminică, 10 noiembrie, la nivel național. Al doilea tur de scrutin este programat pentru 24 noiembrie. Alegătorii nu au voie să facă în secție de votare campanie sau să împiedice alți alegători să voteze, acestea fiind fapte penale. Totodată, alegătorii nu au voie încerce prin diferite metode să convingă alți alegători să voteze un anumit candidat. Votul va începe la ora 7 și va dura până la ora 21.

14 candidați la alegerile prezidențiale

Sâmbătă, 12 octombrie 2019, a început oficial campania electorală. Alegătorii sunt așteptați în secțiile de votare în 10 și 24 noiembrie, pentru a-l alege pe cel care va conduce România în următorii cinci ani. În cursa pentru mandatul de președinte au intrat 14 candidați: profesori, juriști, oameni de afaceri, actori și medici veterinari.

1. Primul este chiar președintele Klaus Iohannis, care își dorește un al doilea mandat la Palatul Cotroceni. Este susținut de PNL.

Născut la Sibiu, are 60 de ani și a absolvit Facultatea de Fizică de la Cluj. A fost profesor de fizică, iar apoi inspector școlar.

Vreme de 14 ani, între 2000 și 2014, a fost primar al municipiului Sibiu.

A câștigat primul mandat de președinte cu peste 6, 2 milioane de voturi, după o finală cu Victor Ponta.

2. Pe poziția a doua a buletinului de vot găsim un fost ambasador în Danemarca și Islanda. Theodor Paleologu, 46 de ani, a renunțat la diplomație pentru a intra în politică în 2008. A fost ales deputat de București (PDL/PMP) și a deținut postul de ministru al Culturii timp de un an.

A studiat Filosofia la Sorbona și are un doctorat în științe politice la Universitatea Ludwig Maximilian din München. Este susținut de PMP.

3. Dan Barna, propus de alianța USR – PLUS pentru funcția de președinte, este pe poziția a treia a buletinului de vot. Deputat și președinte al Uniunii Salvați România, s-a născut în urmă cu 44 de ani la Sibiu și este jurist de profesie.

În 2016 a fost secretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene în guvernul Cioloș.

4. Următorul candidat, pe poziţia a patra a buletinului de vot este liderul UDMR, Kelemen Hunor. Are 51 de ani și este deputat din anul 2000. A fost ministru al Culturii în două rânduri.

Kelemen Hunor are specializări în medicină veterinară, dar și în filosofie. Este autorul unui roman și a mai multor volume de poezie. Pentru activitatea literară a obținut în anul 1995 Premiul Uniunii Scriitorilor.

5. Viorica Dăncilă este candidatul PSD la funcția de președinte al României. A ajuns la conducerea Guvernul României în ianuarie 2018, iar din luna mai a acestui an a preluat conducerea PSD, după încarcerarea fostului lider, Liviu Dragnea.

Viorica Dancilă a fost europarlamentar între 2009 și 2018.

Născută la Roșiorii de Vede, are 55 de ani, este absloventă a Institutului de Petrol și Gaze din Ploiești și a fost inginer și profesor de tehnologie.

6. Un alt fost europarlamentar, Cătălin Ivan este candidatul Partidului Alternativa pentru Demnitate Naţională (ADN). Cătălin Ivan, 40 de ani, este economist, iar cele două mandate din Parlamentul European le-a obținut pe listele PSD.

7. Urmează pe buletinele de vot un fost deputat PSD, Ninel Peia, care candidează din partea partidului Neamul Românesc.

8. Cel mai tânăr dintre candidați, Sebastian-Constantin Popescu, este reprezentantul partidului Noua Românie.

9. Pe poziția a noua îl găsim pe John Ion Banu, fondatorul partidului Națiunea Română.

10. Fostul actor Mircea Diaconu, susținut de ALDE și Pro România completează lista candidaților. Are 69 de ani și a intrat în politică în 2008, când a fost ales senator pe listele PNL. Iar în 2012 a fost pentru câteva luni ministru al Culturii în cabinetul condus de Victor Ponta. În ultimii cinci ani a fost europarlamentar independent. Acum este susținut de Pro România și de ALDE.

11. Un alt actor și director de circ, Bogdan Stanoevici, este candidatul independent aflat pe poziția a 11-a a buletinului de vot. A fost ministru pentru românii de pretutindeni în guvernul Ponta.

12. Ramona Ioana Bruynseels, 39 de ani, este candidata Partidul Puterii Umaniste din România. A absolvit Facultatea de Drept din Cluj și are un masterat în managementul administrației publice la Școala de Guvernare John F. Kennedy, în cadrul Universității Harvard. A fost consilier de stat pentru mediul de afaceri în aparatul premierului Viorica Dăncilă.

13. Urmează cel mai bogat dintre candidați, cel puțin potrivit declarațiilor de avere. Viorel Cataramă, 64 de ani, candidează susținut de Partidul Dreapta Liberală, formațiune pe care a înființat-o după plecarea din Partidul Național Liberal. Este om de afaceri și a fost senator PNL.

14. Lista este încheiată de Alexandru Cumpănaşu, unchiul Alexandrei Măceșanu, care a decis să candideze independent la Președinție după tragedia de la Caracal în care nepoata sa a fost ucisă. Este președintele Asociației pentru Implementarea Democrației și președinte al Coaliției Naționale pentru Modernizarea României.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *