Skip to content
Politică

Daniel Breaz, detalii de culise din PSD. Ce se întâmplă cu Viorica Dăncilă dacă pierde funcția de președinte al partidului

Funcţiile mari din PSD se pun la bătaie sâmbătă când are loc Congresul partidului. Va fi stabilită conducerea partidului în urma condamnării lui Liviu Dragnea – vor fi votați noi ocupanți pentru funcțiile de preşedinte al partidului, preşedinte executiv, secretar general şi vicepreşedinţii partidului.

Pentru funcția de președinte al partidului, competiția se dă în patru. Actualul premier Viorica Dăncilă va trebui să învingă trei potențiali pretendenți, Șerban Nicolae, Ecaterina Andronescu și Liviu Pleșoianu, acesta din urmă poziționându-se în ultima vreme ca un critic sever al actualului premier.

În acest context, ministrul Daniel Breaz a explicat pentru PSNews.ro că se așteaptă la o competiție corectă pentru funcțiile scoase la bătaie. Totodată, acesta a infirmat zvonul potrivit căruia, în cazul unei înfrângeri, Viorica Dăncilă ar putea demisiona din funcție.

Doamna Dăncilă a spus în primul rând că își dorește o competiție corectă, orice membru de partid poate să candideze la cele trei funcții care vor fi eligibile sâmbătă la congresul partidului și în al doilea rând, o competiție onestă, fără atacuri la persoană. Am auzit zvonul că în cazul în care nu va fi aleasă președintele partidului, doamna Dăncilă își va da demisia. Nu este adevărat, dânsa este o luptătoare, știu cum lucrează,  va merge într-o competiție corectă.

Cei care doresc funcții în partid să vină să își prezinte o platformă politică, să își prezinte o viziune și cu siguranță colegii vor decide și vor lua o decizie înțeleaptă, iar fiecare își va merita poziția pe care o dorește la momentul respectiv. Acum, scandaluri în toate partidele au fost în momentul în care erau alegeri interne în partid. Sper să nu fie așa ceva și la noi, colegii să fie ponderați în declarații și fiecare să meargă mai mult și să ofere o platformă corectă și o platformă prin care să își atragă voturile colegilor din partid. Nu sunt adeptul al unor acuze între membrii partidului și nu cred că cineva va câștiga dacă va veni și va acuza un coleg de partid”, a precizat Breaz.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *