România riscă să piardă jumătate de miliard de euro din fonduri europene. Comisia Europeană a atenționat deja România în acest sens, potrivit eurodeputatului Daniel Buda care, a precizat pentru PS News, că această pierdere înfrânează foarte mult dezvoltarea agriculturii românești.
Eurodeputatul liberal a publicat un comunicat de presă, în care cere „identificarea unor soluții de reducere sau de evitarea riscului unei astfel de dezangajări semnificative”.
Contactat de PS News, Daniel Buda a subliniat pierderile care blochează dezvoltarea sectorului agricol românesc și așa destul de precar.
„Este vorba despre riscul de pierdere a peste 500.000.000 euro ca urmare a neimplementării sau implementării defectuoase sau a nefinalizării unor proiecte, în special pe irigații. PNL a cerut ministerului ca prin structurile responsabile, ANIF și alte instituții, să finalizeze proiectele pe irigații. România riscă să piardă aceste resurse financiare, ceea ce este foarte grav. Ministerul Agriculturii, prin structurile responsabile nu reușește să finalizeze aceste proiecte performante pentru agricultură. Din păcate acest lucru ne costă enorm și nu permite dezvoltarea agriculturii românești la parametrii la care aceasta ar trebui să funcționeze”, a menționat, Buda pentru PS News.
„România nu își permite să piardă banii europeni destinați agriculturii, mai ales că vedem ce ravagii face seceta atunci când nu ai sisteme de irigații dezvoltate pentru secolul în care trăim! Agricultorii români nu trebuie să sufere din cauza incompetenței din Ministerul Agriculturii!
Așa cum am mai avertizat deja, România riscă să piardă 500 de milioane de euro din Programul Național de Dezvoltare Rurală, aferenți perioadei 2014-2020, bani destinați mai multor domenii agricole, inclusiv infrastructurii de irigații.
Confirmarea a venit chiar de la Direcția Generală Agricultură și Dezvoltare Rurală din cadrul Comisiei Europene, care a trimis României o scrisoare avertisment în legătură cu potențiale dezangajări a fondurilor PDR la sfârșitul perioadei de programare 2014-2022 în 2025.Este inadmisibil ca PNL să se lupte la Bruxelles pentru trimiterea în țară a cât mai multor fonduri pentru agricultură, iar banii să nu fie cheltuiți la nivel național.Eu și colegii mei vom continua să apărăm în continuare Politică Agricolă Comună, Politica de Coeziune, dar oare cum vom putea explica dezangajarea de 500 de milioane de euro?PNL a atras atenția Ministerului Agriculturii că trebuie să facă eforturi măcar acum, în ceasul al doisprezecelea, pentru a evita dezangajarea bugetară și a cerut ministerului ca prin structurile responsabile, ANIF și alte instituții, să finalizeze proiectele pe irigații.Și nu au fost primele semnale de alarmă pe care colegii specialiști pe domeniul agriculturii le-au tras în spațiul public. PNL insistă pe faptul că sunt binevenite despăgubirile pentru culturile afectate de secetă, dar pe termen lung nu aceasta este soluția. Fermierii îngenuncheați de procedurile birocratice în absorbția fondurilor au nevoie ca de aer de banii europeni care să reabiliteze infrastructura de irigații.CE transmite României că Direcția Generală Agricultură și Dezvoltare Rurală (DG AGRI) înțelege că situația nefericită din perioada 2007-2013, când s-au pierdut bani din cauza proiectelor nefinalizate, riscă să se repete, proiectele neprogresând bine în ceea ce privește punerea în aplicare, deși s-au plătit avansuri. Tocmai de aceea, DG AGRI își manifestă dorința de a sprijini România în identificarea unor soluții de reducere sau de evitare a riscului unei astfel de dezangajări semnificative. Și propune una dintre soluțiile imediate, contactul strâns cu beneficiarii.
Atragem atenția, încă o dată, că România nu își permite să piardă banii europeni destinați agriculturii și sistemelor de irigații, în mod special! Riscul este unul real, responsabilii din Agricultură mai au foarte puțin timp la dispoziție să evite dezangajarea, așa cum ne-a transmis Comisia Europeană. Le transmitem public că vom monitoriza progresul proiectelor care au scopul de a salva agricultura românească” se arata in comunicatul pe care liberalul eurodeputat, Daniel Buda l-a publicat pe pagina sa de Facebook.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News