Skip to content
Societate

UPDATE Daniel Chițoiu, implicat într-un accident mortal pe DN7: Care este starea fostului ministru al Economiei

B1

UPDATE 19:40

Fostul ministru Daniel Chiţoiu a fost adus, joi seara, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, el prezentând un traumatism toracic suferit în urma unui accident rutier, au declarat, pentru Agerpres, surse medicale.

Fostul ministru va rămâne internat în unitatea medicală, în prezent efectuându-i-se investigaţii medicale.

Fostul ministru Daniel Chiţoiu, secretar general al ALDE, a fost implicat, joi, în accidentul rutier petrecut pe DN 7 Piteşti – Râmnicu Vâlcea, în zona localităţii Zamfireşti din judeţul Argeş, au confirmat, pentru Agerpres, surse din rândul anchetatorilor.

IPJ Argeş a precizat că în evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme, dintre care unul condus de un bărbat de 82 de ani, din Piteşti, care se deplasa pe direcţia Piteşti – Râmnicu Vâlcea, şi un autoturism condus din sens opus de un bărbat de 52 de ani, din Bucureşti.

 

————————————————————————————————————————————————-

 

Daniel Chițoiu, fost ministru al Economiei și lider ALDE, a fost implicat într-un accident mortal pe DN7 între Pitești și Râmnicu Vâlcea pe raza localității Zamfirești, scrie B1.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *