Profesorul universitar doctor Daniel David a fost reales, joi, în funcţia de rector al Universităţii „Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca, informează un comunicat de presă transmis de instituţia de învăţământ superior. Acesta este rector al UBB din 2020, iar noul său mandat va dura 5 ani.
Daniel David a fost singurul candidat pentru funcţia de rector şi a obţinut 90,88% din voturile celor care s-au prezentat la vot, respectiv 1.197 de voturi din 1.317 exprimate.
El este rector al UBB din 2020, noul său mandat urmând să aibă o durată de 5 ani.
„Faptul că am fost singurul candidat la poziţia de rector al Universităţii noastre – lucru neobişnuit pentru UBB şi care nu s-a mai întâmplat de mulţi ani, UBB fiind o universitate complexă şi complicată, având şi acum mulţi oameni cu valoare academică – şi am obţinut un scor atât de bun şi, mai ales, un număr mai mare de voturi decât la alegerile trecute îmi arată că primul mandat a fost unul de succes, apreciat de comunitatea noastră academică”, a declarat Daniel David, citat în comunicatul menţionat.
Daniel David este profesor de ştiinţe cognitive clinice (psihologie clinică/psihoterapie), membru al Academiei Române (membru corespondent din 2022) şi al Academia Europaea (din 2022). De asemenea, este profesor asociat la Icahn School of Medicine at Mount Sinai, New York, SUA, fiind, în acelaşi timp şi preşedintele Asociaţiei Psihologilor din România, vicepreşedintele Danube Rector’s Conference şi membru în Boardul GUILD.
Rectorul UBB a fost inclus în ultimii ani între cei mai citaţi 2% oameni de ştiinţă ai lumii în domeniul de specialitate şi trans-domenii, în analize vizând performanţa anuală sau în toată cariera.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News