Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a afirmat, la prezentarea raportului său de diagnostic asupra sistemului pe care îl conduce, că în cercetarea din România sunt ”insule de excelenţă într-un ocean de mediocritate”, el identificând în domeniul cercetării-dezvoltării-inovării probleme de mindset, care ţin de perioada comunistă, cum ar fi aceea că un cercetător trebuie angajat din start pe perioadă nedeterminată chiar dacă nu produce nimic important, dar şi probleme de finanţare. El a anunţat că ministerul a declanşat evaluări ale entităţilor care se ocupă cu cercetarea, iar propunerea este ca acelea care nu participă să nu mai primească fonduri publice.
Daniel David a subliniat, luni, în conferinţa de presă în care a prezentat ”Raportul de diagnostic al Educaţiei şi Cercetării din România. Realizările prezente şi implicaţii pentru noi reforme în domeniu (Raportul QX)”, că e nevoie de un sistem de cercetare-dezvoltare-inovare care să producă inovaţii tehnologice şi inovaţii culturale, teoretice, care să creeze o societate care să nu creadă că pământul e plat ori că depresia şi cancerul se pot vindeca folosind planta coada-şoricelului.
”Un sistem de cercetare-dezvoltare-inovare trebuie să producă cunoaştere care după aceea susţine inovaţii tehnologice care ne cresc calitatea vieţii şi inovaţii culturale care ne protejează de pseudo-ştiinţă, reprezintă un antidot la manipulare şi fake news”, a arătat David.
Ministrul Educaţiei a adăugat că se produce prea puţină cunoaştere.
”Oricât de benevolent vrei să fii, adevărul este că producem prea puţină cunoaştere faţă de cât de mulţi suntem. Doi: cunoaşterea produsă, aşa puţină câtă este, este şi de slabă calitate. Trei: cunoaşterea bună, pe care o producem uneori, nu e produsă de autori care să fie autori principali români sau din România, ci prin colaborări internaţionale şi foarte puţin din această cunoaştere o ducem în inovaţii tehnologice şi culturale. Şi dacă nu înţelegem şi nu recunoaştem acest lucru, pasul până la a deveni o colonie tehnologică este foarte mic”, a susţinut el.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News