Daniel David detaliază strategia pentru combaterea abandonului școlar

Sursa foto: Inquam Photos/ George Călin

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a reiterat, luni, ideea că îşi doreşte reducerea abandonului şcolar şi apreciază că infrastructura educaţională este unul dintre factorii care-i stimulează pe copii să vină la şcoală. În acest sens, ministrul crede că structurile modulare sunt o soluţie temporară pentru desfăşurarea activităţilor didactice, existând mai multe proiecte susţinute de Banca Mondială pentru a dezvolta infrastructura educaţională.

”Aşa cum am spus în diverse contexte publice, sunt preocupat nu doar de buna educaţie a celor care se află în sistemul şcolar, dar şi de a-i readuce la şcoală pe cei care se află în afara acestuia, fie ca urmare a abandonului şcolar, fie prin faptul că nu au fost niciodată înscrişi în sistemul educaţional. Infrastructura educaţională este unul dintre factorii care-i stimulează pe copii să vină la şcoală. Într-adevăr, dacă nu ai această infrastructură nu au unde să beneficieze de educaţie, iar dacă o ai, dar nu se ridică la standardele aşteptate, poate fi o cauză a abandonului şcolar”, a transmis, luni, ministrul Educaţiei, Daniel David.

Acesta a precizat că ministerul nu doar că încearcă să stimuleze autorităţile locale să dezvolte această infrastructură – care este în responsabilitatea acestor autorităţi -, dar, atunci când apare oportunitatea, o dezvoltă el, ajutând astfel autorităţile locale.

”În acest sens, ministerul are în derulare în prezent o serie de proiecte susţinute de Banca Mondială pentru a dezvolta infrastructura educaţională. Evident că în acest proces, copiii vor trebui să fie relocaţi temporar, până la consolidarea/reabilitare/construirea sediului unităţii şcolare. Am vrut acum să văd dacă această relocare se face în condiţii bune pentru copii, profesori, comunitate educaţională şi procesul educaţional”, a mai transmis David.

Acesta anunţă că, împreună cu primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a vizitat o astfel de infrastructură modulară temporară.

”Mi-a plăcut ceea ce am văzut – ceea ce nu este de mirare, în condiţiile în care trebuiau respectate standardele privind spaţiile educaţionale stabilite de Banca Mondială. Am astfel încredere că copiii vor fi mulţumiţi, iar procesul educaţional se va putea derula în condiţii bune. Primarul a promis că va construi şi un teren de sport în jurul acestei structuri, ceea ce va creşte şi mai mult calitatea mediului educaţională din zonă. Sincer vă spun, mă gândesc că astfel de structuri ar putea funcţiona nu doar acolo unde temporar lucrăm la infrastructura clasică a unităţilor şcolare, ci şi ca soluţie temporară pentru desfăşurarea activităţilor didactice pe perioada procesului de construcţie de spaţii şcolare noi sau în situaţiile/zonele în care spaţiile şcolare sunt deocamdată insuficiente”, a mai transmis ministrul Educaţiei.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: