Daniel David: Factorul politic nu trebuie să ajungă la nivel de şcoală

Sursa foto: Youtube/ Captura video

Ministrul Educaţiei, Daniel David, consideră că factorul politic nu trebuie să ajungă la nivel de şcoală şi a precizat că este de discutat până unde ajunge la nivel de inspectorat. El a menţionat că la nivelul şcolii ar trebui să ne bazăm pe management performant ”cu concursuri făcute pe bune şi cu protecţia celor care au câştigat concursul”.

Daniel David a fost întrebat, joi, într-o conferinţă de presă, despre concursurile pentru posturile de directori de şcoală.

”Factorul politic trebuie să nu ajungă la nivel de şcoală. La nivel de inspectorate este de discutat până unde ajunge factorul politic. Dar la nivel de şcoală, nu. Vom gândi o metodologie astfel încât concursurile să fie făcute şi după o metodologie bună, în care să nu simulăm concursul, ci să fie concursuri ok”, a afirmat Daniel David.

El a precizat că directorii care câştigă concursul trebuie protejaţi de influenţele politice.

”Va trebui ca în metodologia de concurs să protejăm directorii care câştigă concursul de astfel de influenţe şi dacă apar astfel de influenţe să găsim mecanisme de sesizare în care să fie protejaţi. Dacă sunt dispus să discut şi tind să problematizez până unde merge influenţa politică la nivel de inspectorate, acolo poate să facă sens într-o anumită paradigmă, la nivelul şcolii ar trebui să ne bazăm pe management performant cu concursuri făcute pe bune şi cu protecţia celor care au câştigat concursul. Mesajul este acesta, la nivel de şcoli, eficienţa administrativă trebuie să bată influenţele politice”, a mai declarat ministrul Educaţiei.

El a mai afirmat că este nerealist faptul ca un ministru al Educaţiei poate rezolva probleme cotidiene în întreg sistemul de învăţămân

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: