Restructurările de la Senat vizează zonele suprapopulate, precizează la RFI liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu. El anunță că ”la Senat se mai întâmplă ceva, în câteva săptămâni de zile, se va intra cu cartelă”. Președintele Camerei superioare a Parlamentului, Ilie Bolojan, a anunțat reducerea cu 200 a numărului de angajați ai instituției și organizarea de noi concursuri, un anunț primit cu nervozitate de unii funcționari parlamentari, care l-au huiduit pe liderul PNL.
Daniel Fenechiu spune că este exclus ca Ilie Bolojan să renunțe la concedierile de la Senat: ”Restructurarea vizează anumite zone, anumite compartimente, care erau suprapopulate. Doar acolo se pune problema organizării unui examen”.
Liderul senatorilor PNL precizează că ”se merge pe ideea că un șef de structură își dorește să aibă oameni buni, pentru că în momentul în care lucrează cu oameni slab pregătiți sau cu oameni care nu muncesc, atunci el va deconta rezultatele proastei gestionări”.
La remarca realizatorului că unii angajați ai Senatului au fost aduși acolo pe filieră politică, inclusiv de PNL, Daniel Fenechiu a explicat: ”Oamenii implantați de PNL sunt oamenii care au fost aduși la grupurile parlamentare și la cabinetele demnitarilor. Atât”.
Senatorul spune că Ilie Bolojan nu va da înapoi în fața protestelor de la Senat: ”Exclus, este exclus acest lucru”.
Daniel Fenechiu afirmă de asemenea că ”la Senat se mai întâmplă ceva, în câteva săptămâni de zile, se va intra cu cartelă, adică va exista o monitorizare exactă a activității tuturor celor din Senat. Astfel, cred că gradul de implicare și de disciplinare al salariaților va fi mult mai bun”.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News