Skip to content
Politică

Daniel Gheorghe îl ia la rost pe ministrul Apărării: Am întâlnit asta și la Dragnea! EXCLUSIV

facebook.com

Deputatul PNL Daniel Gheorghe a acordat joi o declarație pentru PSnews.ro, în care a dat de pământ cu ministrul PSD al Apărării, Adrian Țuțuianu, după ce ministerul condus de către acesta a omis să îl invite pe președintele Klaus Iohannis la festivitățile de Ziua Aviației Române.

CITIȚI ȘI: Scandal la nivel înalt: Iohannis NU a fost invitat la Ziua Aviației. Țuțuianu dă vina pe birocrație

În acest context, parlamentarul – de profesie istoric – l-a acuzat de „amatorism” pe guvernant și i-a atras atenția că Armata este mai presus de orice dispută politicianistă.

„Mi se pare un gest complet ieșit din toate normele de protocol instituțional, un gest nepoliticos la adresa președintelui. Ar trebui să înțeleagă domnul Țuțuianu că Armata nu este nici a Guvernului, nici a PSD-ului; Armata este a României – este una una dintre instituțiile fundamentale ale neamului românesc, alături de Biserică și de Regalitate. Armata reprezintă o chestiune care ne unește și care ține de un sentiment de patriotism, de apărare a granițelor acestei țări”, a punctat Gheorghe.

VEDEȚI ȘI: Atanasiu cere DEMISIA lui Țuțuianu după gafa față de Iohannis EXCLUSIV

În continuare, viceliderul grupului PNL din Camera Deputaților i-a amintit ministrului Apărării că președintele României este și comandantul suprem al forțelor armate.

„Președintele României nu este președintele PNL sau al PSD, ci este președintele acestei țări. Și nu este șeful țării (cum mulți interpretează greșit), ci este primul reprezentant al națiunii române – atât în interior, cât și în exterior. Iar domnia sa este și președintele Consiliului de Apărare a Țării, și comandantul suprem al forțelor armate. Așadar, mi se pare total aiurea ceea ce a făcut domnul Țuțuianu”, a subliniat liberalul.

În continuare, PNL-istul a arătat o meteahnă moștenită de către Adrian Țuțuianu de la colegii PSD-iști.

„Am impresia că mulți dintre liderii PSD tratează România ca pe o federație de județe, și nu ca pe un stat național unitar. Sunt lucruri care trec dincolo de politică, lucruri care nu țin de putere și de opoziție, ci care țin pur și simplu de respectul pe care-l avem noi toți față de România. Nu trebuie să tărâm relațiile dintre Președinție și Guvern și mai ales o chestiune atât de sensibilă precum cea cu privire la Armata României, nu trebuie să le târâm într-o luptă politicianistă (de orgolii și de interese), pentru că aceste instituții sunt ale României; nu sunt privatizate, nu sunt luate pe persoană fizică, nu aparțin niciunui partid, a afirmat Daniel Gheorghe.

Deputatul de Ilfov a avertizat că tratarea cu lejeritate a Armatei riscă să diminueze credibilitatea României pe plan internațional.

„E un gest despre care eu nu am mai auzit să se fi întâmplat vreodată după 1989 și un gest care arată, pur și simplu, amatorismul de care dau dovadă tot mai des anumiți oameni de prin Guvernul României. O țară în care se ajunge la astfel de situații este o țară care nu poate să-și impună niciun fel de respect în plan internațional și care transmite în exterior un mesaj de totală lipsă de prestanță și de atitudine națională, una peste alta”, a tunat parlamentarul PNL.

Întrebat dacă, prin sintagma „federație de județe”, dă de înțeles că Adrian Țuțuianu ar păstra apucăturile de baron de pe vremea când conducea Consiliul Județean Dâmbovița, istoricul a vorbit despre ceva ce ministrul a moștenit chiar de la propriul șef din PSD, Liviu Dragnea.

„Nu mă refer la faptul că a fost șef de consiliu județean. Titulatura de «baron local» este un pic improprie, pentru că în Evul Mediu baronul avea o serie de obligații asupra vasalului, precum și vasalul avea obligații asupra baronului. Era o relație de reciprocitate, întemeiată pe raporturi mult mai solide decât cele de acum. În primul rând, e vorba de un mod pe care l-am întâlnit și la domnul Țuțuianu, și la mulți alți lideri – în frunte cu domnul Dragnea -: ei pur și simplu percep politica națională din perspectiva unor foarte mărunte interese locale. Ai impresia că acest guvern aparține, de fapt, unei federații de 3-4-5 județe, la fel cum și România, la rândul său, e o asociere de zeci și sute de grupuri de interese locale – și nu mă refer la sensul financiar al cuvântului; pur și simplu, este un anumit tip de atitudine care denotă lipsă de viziune politică, incapacitate de a gândi la nivel național…

Poate că ar fi bine ca în Guvernul României să se regăsească oameni care pot ieși din paradigma unor lucruri foarte restrânse din punctul de vedere al reprezentantivității. Acolo (în Guvern – n.r.) reprezinți România, care poate fi o națiune puternică în Europa – și atunci trebuie să gândești în perspectiva unui construct național, a unor obiective naționale, nu din perspectiva că eu, din județul cutare, am primit nu știu ce minister, iar noi am ajuns aici fiindcă am luat un scor la alegerile parlamentare. Nu așa se face politica și nicăieri în lume nu se ajunge la un soi de periferizare a ceea ce înseamnă interesul național. Când am vorbit despre federația de județe, m-am referit la un soi de dezlânare a țării”, a detaliat Gheorghe.

Confruntat cu faptul că Adrian Țuțuianu a dat vina pe birocrația din MApN, Daniel Gheorghe a replicat: „Poate fi adevărat și acest aspect. Există și această posibilitate, dar bănuiesc că domnul Țuțuianu încearcă să împace această situație și să iasă cât mai rapid dintr-o chestiune de natură protocolară, simbolică, o situație care poate deveni jenantă pentru anumite autorități ale statului”.

„Pur și simplu, încearcă să calmeze toate apele. Poate să existe și această defecțiune, dar, dacă ea există, eu stau și mă întreb: care este competența oamenilor care se ocupă de protocol? Mai ales într-un minister cum este MApN-ul, unde Administrația Prezidențială are un cuvânt foarte greu de zis, un minister care reprezintă Armata națională – o instituție fundamentală a națiunii române, nu o agenție guvernamentală. Așadar, poate fi și o greșeală, și un joc politic… Cert este că astfel de situații nu fac deloc bine imaginii României, în perspectiva acelei stabilități pe care noi avem pretenția s-o transmitem în exteriorul granițelor noastre. E o chestiune care nu mai ține de dreapta sau de stânga, de putere sau de opoziție, unde nu este bine să avem discuții de tip politicianist”, a încheiat viceliderul grupului PNL din Camera Deputaților.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *