Skip to content
Politică

Daniel Savu și-a anunțat candidatura la Primăria Ploieşti

Senatorul Daniel Savu, care a demisionat săptămâna trecută din PSD, a anunţat că va candida din postura de independent pentru funcţia de primar al municipiului Ploieşti.

Am luat decizia, voi candida independent la Primăria Ploieşti, în alegerile din 5 iunie 2016! Vreau să fiu primarul Ploieştiului pentru că ploieştenii mi-au cerut să-mi asum această responsabilitate, să pun lucrurile la punct în administraţia locală şi să fac ordine în oraş! Sunt foarte mulţi cei care mi-au scris pe Facebook, m-au sunat, mi-au dat mesaje, m-au oprit pe stradă şi mi-au spus direct că este datoria mea să candidez independent, fără influenţe politice, fără clientelă de partid, fără firme abonate la banii publici, doar cu transparenţă şi determinarea de a prezenta adevărul, aşa cum am făcut-o şi până acum!„, a scris Daniel Savu pe pagina personală de Facebook.

Totodată, senatorul a subliniat faptul că demisia sa din PSD nu are legătură cu această candidatură.

Demisia din PSD nu are nicio legătură cu această candidatură. Nu am demisionat din partid cu scopul de a candida ulterior, ci pentru a protesta faţă de un mod de a face politică şi administraţie, specific tuturor partidelor, ce nu mai poate fi tolerat, cu care m-am luptat din interior, dar şi public. Acum o voi face din postura de independent, candidat la Primăria Ploieşti„, a adăugat fostul social-democarat.

Parlamentarul a precizat că Ploieştiul a ajuns în situaţia în care se află acum din cauza „politicului și a intereselor de a face bani” care au fost puse înaintea nevoilor cetăţenilor.

Nu sunt un om bogat, nu am resurse pentru o campanie la nivelul unui partid şi nu controlez reţele electorale. De aceea, înainte de a lua decizia în privinţa candidaturii pentru Primăria Ploieşti, am vrut să mă asigur că am sprijinul general al ploieştenilor, că au nevoie de un om ca mine care să pună oraşul la punct, că au încredere în mine, în ceea ce spun şi în corectitudinea deciziilor mele. Nu am de gând să mă schimb, sunt sigur că voi deranja în continuare, dar asta e situaţia, ca fost ofiţer nu pot decât să spun adevărul şi să iau măsuri acolo unde constat că se încalcă legea sau problemele nu sunt rezolvate aşa cum ar trebui! În următoarele două luni voi fi pe stradă, în fiecare zi într-un alt cartier al oraşului. Voi începe să strâng chiar eu semnături, aşa că s-ar putea să ne întâlnim oriunde în Ploieşti „, a mai scris Savu, pe rețeaua de socializare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *