Invitat în studioul Puterea Știrilor, senatorul PSD Daniel Zamfir, vicepreședinte al Comisiei Economice din Senatul României, consideră că „este greșită” campania de vaccinare împotriva coronavirusului demarată de Guvern. Totodată, social-democratul este de părere că „nu poți interveni cu forța să obligi un om să se vaccineze, dacă nu dorește să se vaccineze”.
Zamfir a precizat și că românii care nu își doresc să se vaccineze nu fac parte neapărat din categoria negaționiștilor. „Există oameni care din considerente medicale nu vor să se vaccineze, sau doresc de la medicii de familie informații suplimentare, să vadă și cum decurge prima etapă pentru a lua o decizie”, a precizat acesta.
„Suntem deja aproape de a doua etapă de vaccinare și prima etapă nu a avut succesul scontat. În prima etapă urma să se vaccineze în principal personalul medical, cei din linia întâi, însă observăm că sunt reticențe în rândul acestora. Acesta este și unul dintre motivele pentru care o mare parte a populației este reticentă atunci când vine vorba despre vaccin. Pe de o parte, vorbim despre jumătate din cadrele medicale care nu doresc să se vaccineze, și aici nu aș vrea să pledez nici de o parte, nici de alta. Există deja, din păcate, un amplu conflict între cei care vor să se vaccineze și cei care nu vor.
Miniștrii USRPLUS fug de responsabilități în pandemie. Ministerele, împărțite în urma unor înțelegeri secrete
Nicușor Dan îl pune la punct pe Vlad Voiculescu: Trebuie să învățăm să ne împărțim competența
E oficial! Se redeschid restaurantele în București. Ce alte restricții vor fi ridicate în Capitală
Orban va rămâne președintele PNL, pentru că nu are cine să-i ia locul. Ioan Bogdan Lefter: Liberalii nu au un lider care să se profileze ca un contracandidat serios
Unul dintre rarele momente când PSD e de acord cu PNL. Lucian Romașcanu: E foarte bine că se ridică restricțiile, e bine pentru afaceri, pentru oameni
Nu poți interveni cu forța să obligi un om să se vaccineze, dacă nu dorește să se vaccineze. Un om care nu dorește să se vaccineze are mai multe motive. Fie nu crede că e bine să se vaccineze, și aici nu discutăm neapărat de categoria negaționiștilor, dar există oameni care din considerente medicale nu vor să se vaccineze, sau doresc de la medicii de familie informații suplimentare, să vadă și cum decurge prima etapă pentru a lua o decizie. Aici vorbim despre o decizie care privește viața și sănătatea ta. Nu poți obliga pe cineva să se vaccineze. Eu sunt pentru vaccinare, dar asta nu înseamnă că nu vreau să am informații suplimentare în legătură cu acest vaccin, mai ales că discutăm despre mai multe vaccinuri (….).
Campania Guvernului de vaccinare este greșită. E bine să conștientizeze lumea că e bine să facă un vaccin, dar asta se face dând informații oamenilor, nu apărând domnul Gheorghiță sau alți doctori că se vaccinează. Asta nu e suficient”, a declarat Daniel Zamfir, la Puterea Știrilor.