Skip to content
Puterea Știrilor Video

Daniel Zamfir (PSD): Le-am dat fetelor mele Arbidol, luat pe sub mână, și le-am pus pe picioare. În afară de vaccinarea anti-Covid, mai sunt și alte metode

Inquam Photos/George Călin

Invitat în studioul Puterea Știrilor, senatorul PSD Daniel Zamfir susține că România are nevoie de o schemă de tratament medicamentos, disponibilă în farmacii, pentru bolnavii de Covid-19 cu forme ușoare și medii, astfel încât aceștia să se poată trata singuri acasă și să nu mai pună presiune pe secțiile de Terapie Intensivă. Senatorul menționează Favipiravir și Arbidol drept medicamentele care, administrate acasă, ar putea limita internările în spital.

„Nerespectarea regulilor ne-a adus unde ne-a adus, dar pe lângă asta mai este ceva și vă spun asta ca o persoană care n-a vrut să se bage în discuții legate de acest subiect pentru că nu mă pricep și vreau să las specialiștii să ne spună despre această chestiune. Eu, inginerește, mă gândesc: se aglomerează secțiile de Terapie Intensivă, de ce nu folosim posibilitatea de a da un tratament medicamentos ambulatoriu acasă pentru a nu mai ajunge oamenii la Terapie Intensivă. Oamenii ajung la Terapie Intensivă pentru că se duc la spital în ultimul moment sau se tratează după ureche. 

Cum să le spui la nevaccinați „vaccinați-vă”?! Nu e suficient. În afară de vaccinare, mai sunt și alte metode prin care poți preveni sau altele prin care să te vindeci”, susține social-democratul.

De asemenea, senatorul spune că și-a tratat cele două fiice adolescente cu Arbidol, un medicament ”luat pe sub mână”, și le-a ”pus pe picioare” într-o zi și jumătate. Zamfir este de părere aceste medicamente, Favipiravir și Arbidol, ar putea vindeca mulți pacienți infectați cu SARS-Cov-2, fără a mai ajunge în spital.

„Eu cu copiii mei adolescenți am trecut prin această situație. S-au infectat cu Covid-19 și vreau să vă spun că din prima zi le-am dat un tratament care, din păcate, nu se găsește, luat pe sub mână, adus din R. Moldova, se numește Arbidol și într-o zi și jumătate i-am pus pe picioare fără să mai fie nevoie de altceva.

L-am contactat pe profesorul Streinu Cercel și mi-a spus ce trebuie să fac ca să nu ajungem la spital. Le-am dat Paracetamol, le-am dat acest Arbidol și, într-o zi și jumătate, fetele mele s-au pus pe picioare. Ele nu sunt vaccinate că încă sunt copii.

Este inadmisibil să nu ai un tratament de specialitate pe care să îl găsești în farmacii. Vecinii noștri unguri produc acest medicament, Favipiravir, care e un antiviral. N-am înțeles de ce la noi nu e acceptat, că ar fi adus din Rusia sau nu știu eu ce. Ce mai contează când salvezi vieți?! E un medicament util.

Spuneam și de acest Favipiravir, pe care noi nu putem să îl facem. Se chinuie Terapia Cluj să obțină aprobare de la Agenția Națională a Medicamentului să producă acest Favipiravir de prin aprilie și nu i se dă aviz. În schimb, ungurii țin sub control această boală cu acest medicament. Nu poți controla virusul doar prin vaccin. Uită-te în ce situație suntem astăzi.

Să presupunem că încep oamenii să se vaccineze în masă, dar până va începe vaccinul să își facă efectul mai trece o lună și jumătate. În timpul ăsta ce facem, că răspândirea e groaznică?! Eu cred că trebuie luate aceste măsuri la pachet.

Noi am renunțat la testarea masivă care a fost de succes în toată Europa. Astăzi, Grecia, Spania, Franța, Italia testează sute de mii de oameni pe zi, testează și izolează.

Nu sunt specialist, nu mă pricep, dar vreau să vă spun că sunt dispus să accept orice fel de soluție care oprește această răspândire scăpată de sub control”, susține Daniel Zamfir.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *