Skip to content
Politică

Daniel Zamfir, reacție furtunoasă după mazilire: Ca-n orice dictatură care se respectă! EXCLUSIV

psnews.ro

Senatorul PNL Daniel Zamfir a acordat joi pentru PSnews.ro o reacție furtunoasă după ce președintele Partidului Național Liberal, Ludovic Orban, l-a înlăturat de la șefia Comisiei economice din camera parlamentară superioară.

CITIȚI ȘI: Șoc în PNL: Daniel Zamfir, ÎNLĂTURAT de la șefia Comisiei economice

Parlamentarul de Brașov a început prin a descrie atmosfera din grupul senatorial al PNL: colegii liberali s-au spălat pe mâini, scuzându-se că este o decizie politică, în ciuda faptului că aceiași colegi au vorbit în termeni laudativi despre activitatea lui Daniel Zamfir din fruntea comisiei.

„Să spun că e o mare nedreptate e prea puțin – în sensul că, totuși, în ședința de la grup, colegii s-au întrecut în a-mi lăuda activitatea, spunând că sunt cel mai activ parlamentar, dar că e o decizie politică. Adică dacă taci, lui Orban îi placi și este apreciată activitatea ta. Dacă nu-i place lui Ludovic, trebuie să pleci.

Eu le-am prezentat colegilor mei raportul de activitate și le-am cerut să-mi spună care dintre inițiativele și acțiunile pe care le-am avut – ca președinte al comisiei – au fost de natură să afecteze imaginea partidului. Le-am spus, privindu-i în ochi pe fiecare, că eu mă retrag din fruntea acestei comisii dacă ei (colegii mei) identifică acțiuni care au dăunat imaginii partidului. Din contră: nimeni nu mi-a reproșat nimic privind activitatea. Mai mult: unii chiar au elogiat-o. Dar cei care mi-au lăudat-o sigur că mi-au tăiat și capul. Cum e-n orice fel de dictatură care se respectă”, a relatat Zamfir pentru PSnews.ro.

Totodată, Daniel Zamfir a precizat că, deși acum este un simplu membru (fără funcții) al Comisiei economice, el își va continua proiectele începute la conducerea acestui organism senatorial: „Le dau o veste tuturor: proiectele mele le voi continua, pentru că proiectele astea sunt proiecte bune pentru oameni, chiar dacă nu-i plac lui Ludovic”.

În continuare, Daniel Zamfir a oferit detalii explozive despre aparenta disperare a lui Ludovic Orban, care ar fi dat numeroase telefoane în noaptea de miercuri spre joi, ca să-și asigure susținerea în demersul de a-l executa pe cel care conducea până acum Comisia economică din Senat.

„Ludovic este un lider de partid efemer și exact ceea ce el condamna în Partidul Național Liberal a făcut el și mai abitir. Și ce mă deranjează cel mai tare la Ludovic este ipocrizia: în toate intervențiile publice, vorbește despre felul în care Liviu Dragnea își pune oamenii peste tot. Ei bine, Ludovic Orban a făcut și mai abitir: a sunat în disperare pe toată lumea până la 2 noaptea, ca să mă execute. Adică PSDragnea – cum spune el – e o glumă față de ceea ce a devenit PNLudovic”, a tunat Zamfir.

În altă ordine de idei, l-am întrebat pe Daniel Zamfir ce așteptări are de la noul președinte al Comisiei economice, Florin Cîțu (senator de București și vicepreședintele Comisiei de buget-finanțe din Senat). La rândul lui, Zamfir nu a avut cuvinte de laudă față de acesta: „Sincer, n-am așteptări pentru că domnul Cîțu a fost membru al Comisiei economice. Nu a venit decât de vreo două ori, n-a fost prezent la niciuna din audierile pe care le-am avut. Chiar am ridicat problema: totuși, domnul Cîțu la ultima audiere a domnului Mișa de ce n-a fost prezent? Până la urmă, eu cred că cel mai bun prilej pentru un partid de opoziție este să-l aibă în față la audieri pe un ministru din guvernul față de care face opoziție, ca să-i adreseze întrebări. Ei bine, Florin Cîțu n-a fost prezent la nicio audiere”.

„Eu îi doresc succes în nume personal și-i doresc ca proiectul dumnealui de a ajunge viceguvernator la Banca Națională să se împlinească”, a continuat Zamfir.

În încheiere, am vrut să știm cum i se pare lui Daniel Zamfir faptul că Ludovic Orban s-a întors acum împotriva propriului votant – nu de alta, dar cel de-al doilea a primit votul celui dintâi la Congresul de pe 17 iunie 2017.

„Domnul Ludovic Orban face ce știe el, ce l-a consacrat în PNL (printre altele). Și i-am spus în intervenția mea de ieri: că lașitatea este cea mai urâtă trăsătură de caracter”, a răspuns Zamfir.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *