Danone analizează opţiunile juridice după ce Moscova a anunţat că a naţionalizat subsidiara companiei din Rusia, a declarat luni pentru Reuters o sursă din apropierea acestui dosar.
Potrivit unui decret semnat duminică de preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, participaţiile deţinute de investitorii străini la Danone Russia precum şi cele deţinute de producătorul danez de bere Carlsberg la o companie rusească producătoare de bere au fost puse ,,sub administrarea temporară” a agenţiei ruseşti care administrează proprietăţile statului Rosimushchestvo, informează Agerpres.
Decizia vine după ce în aprilie subsidiarele ruse ale Uniper (Germania) şi Fortum (Finlanda) au fost puse sub controlul statului rus. Atunci, Kremlinul avertiza că ar putea sechestra şi alte active occidentale, ca represalii la deciziile străine împotriva companiilor ruseşti.
Sursa citată de Reuters a dezvăluit că producătorul francez de lactate, Danone, va trimite o scrisoare Kremlinului şi în paralel este în contact cu autorităţile din Franţa, inclusiv cu biroul preşedintelui Emmanuel Macron.
Decizia Kremlinului scoate în evidenţă poziţia vulnerabilă a producătorilor străini de bunuri de consum care mai au operaţiuni în Rusia, dintre care unii au anunţat că intenţionează să plece.
Producătorul săpunului Dove, grupul Unilever şi gigantul elveţian Nestle activează în continuare pe piaţa din Rusia, la fel ca şi producătorul de ţigări British American Tobacco, care încearcă să îşi vândă subsidiara rusească.
În luna octombrie a anului trecut, Danone anunţa că va ceda controlul operaţiunilor sale din Rusia. Cu toate acestea, sursa citată de Reuters a dezvăluit că grupul francez mai avea nevoie de câteva săptămâni pentru a ajunge la un acord de vânzare a subsidiarei din Rusia, care regrupează 7.500 de angajaţi şi 13 fabrici.
Sursa a adăugat că, la fel ca toată lumea, Danone a aflat din presă vestea că operaţiunile sale din Rusia vor fi naţionalizate şi a fost foarte surprinsă de această informaţie, în special având în vedere că grupul a iniţiat un proces foarte organizat de ieşire de pe piaţa rusească.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News