„Mingicar” pe gazon – în sensul cel mai bun al termenului – și teribilist pe șosele, așa poate fi descris fostul mare fotbalist Dănuț Lupu. Surprins, în mai multe rânduri, conducând mașina fără carnet, Lupu a primit, în luna octombrie a anului 2023, o condamnare cu executare de șapte luni și zece zile. „Poate îmi dădeau mai puțin dacă mă prindeau beat sau drogat”, a spus fostul fotbalist după ce apelul său a fost respins de Curtea de Apel, iar ulterior a fost dat în urmărire de Poliția Română pentru că nu se afla în țară după ce sentința judecătorilor a fost definitivă.
Dănuț Lupu a fost încarcerat la Penitenciarul Rahova după ce a revenit în țară și s-a predat, după o săptămână de la data fixată inițial, autorităților, a izbucnit în plâns și a declarat că nu își face griji pentru propria persoană, ci pentru familia sa.
În exclusivitate națională, Gândul a intrat în posesia unei informații de ultimă oră. Dănuț Lupu a primit „undă verde” de la comisia de eliberare condiționată a Penitenciarului Rahova, urmând ca peste o lună să se prezinte în fața magistraților, iar aceștia vor decide dacă fostul fotbalist poate sau să tragă în piept, din nou, aer de libertate.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News