Skip to content
Video

Daraban, indignat de investițiile din România. Sunt în joc zeci de miliarde de la UE EXCLUSIV

PSnews.ro

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, a fost invitatul ediției de joi a interviurilor video PSnews.ro.

În acest context, președintele CCIR a arătat, printre altele, care este cauza pentru care accesarea de fonduri europene de către România, de la momentul aderării și până în prezent, nu se vede cu ochiul liber în ceea ce privește investițiile.

Mai precis, Mihai Daraban susține că este vorba despre o sumă uriașă de bani accesată de țara noastră, respectiv 45 de miliarde de euro, bani care ar fi trebuit să facă mult mai vizibile lucrurile și domeniile în care au fost investiți. Una dintre cauzele principale indicate de președintele CCIR în ceea ce privește această situație, este corupția.

„Haideți să facem, așa, o parabolă. Luăm o perioadă de 10 ani: 1 ianuarie 2007-1 ianuarie 2017. O familie normală care stă într-un apartament cu două camere. Și familia respectivă, pe lângă lucrurile lunare pe care le are în mod constant, să zicem că ar fi primit în decurs de 10 ani 10.000 de euro. Cred că n-am fi observat 10.000 de euro în 10 ani, adică 1000 de euro pe an. N-am fi văzut mari dezvoltări în familia respectivă. Dacă familia aia ar fi luat 100.000 de euro în 10 ani, probabil am fi văzut că mișcă un televizor pe casa scării, că-și schimbă frigiderul, că-și schimbă termopanele și așa mai departe, un aer condiționat. Dacă familia aia în 10 ani, pe lângă venituri avea încă un milion de euro, se mutau de la apartament la casă. Schimbau mașini, concedii, deci vedeai o prosperitate, da? Și acum întreb: 45 de miliarde de euro luate de România în 10 ani… De ce când ieșim din casă nu vedem nimic? Că nu vedem nimic când ieșim din casă. 45 de miliarde, nu mai punem datoriile făcute de România pe lângă acești bani europeni, ar trebui să vedem cu ochiul liber, fără să căutăm, fără să căutăm prin păduri, fără să luăm elicopterul să vedem de sus. Ar trebui să le vedem la colțul străzii. Să vedem că uite, s-a făcut ceva, suntem membri ai Uniunii Europene. Am luat 45 de miliarde. Am dat 12, dar ăia 12 i-am dat în general ca și co-finanțări. Mai mult de atât, hai să vedem care era datoria externă a României la 1 ianuarie 2007 versus 1 ianuarie 2017 și să ne întrebăm cu toții unde Dumnezeu sunt banii ăia”, a spus președintele CCIR.

Întrebat care consideră că este cauza acestei situații în România, Mihai Daraban a indicat „corupția endemică”.

Corupția e pe de-o parte. Corupția aia endemică. Pe de altă parte, pe principiul dacă tot nu-mi iese nimic, mai bine nu fac nimic”, a încheiat Mihai Daraban.

Puteți urmări secvența de la minutul 8:20 până la minutul 11:00: 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *