Skip to content
Politică

Data alegerilor parlamentare din Republica Moldova a fost stabilită

" "
Alegerile parlamentare din Republica Moldova vor avea loc la 24 februarie 2019, cu 3 luni mai târziu decât erau programate inițial, potrivit unei hotărâri adoptate vineri, de Parlament.
Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a motivat decizia de a amâna cu aproape trei luni organizarea alegerilor, deși anterior spunea că vor avea loc la sfârșitul acestui an, prin faptul că scrutinul se va desfășura în conformitate cu prevederile sistemului mixt, pentru care sunt necesare mai multe pregătiri. De asemenea,  Candu spune ca astfel și actualul Parlament și Guvernul își vor putea exercita activitatea mai eficient, conform hotnews.ro.
„Avem mai mult de șase luni la dispoziție pentru toți să se pregătească – și instituțiile, și Guvernul, Parlamentul, inclusiv din punctul de vedere al cheltuielilor bugetare și a eficienței de lucru, și actorii politici, absolut toți să fie pregătiți pentru acest exercițiu important electoral”, a declarat Andrian Candu.

Mandatul actualului Parlament expiră la 30 noiembrie, iar alegerile trebuie organizate în cel mult trei luni de la această dată, adică până la sfârșitul lunii februarie 2019.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *