Skip to content
Externe

Date încurajatoare din SUA: Doar 5.800 de infectări cu Covid, după vaccinarea a 75 de milioane de americani

Twitter

Peste 20% din americani au fost vaccinați pe deplin împotriva COVID-19, cazurile de infectare cu coronavirusul după inoculare fiind extrem de rare, potrivit datelor furnizate de Centrul pentru Prevenirea și Combaterea Bolilor din SUA, citate de Insider.

Din cei 75 de milioane de americani inoculați la rapel cu vaccinurile mRNA dezvoltate de Pfizer/BioNTech și Moderna sau cu vaccinul Johnson & Johnson administrat într-o singură doză doar 5.800 au fost testați pozitiv cu coronavirusul, potrivit CDC.

Câteva dintre cazurile de infectare după vaccinare au fost severe, în jur de 7% din acestea necesitând spitalizare, adică aproximativ 700 de persoane, iar 1,3%, 74 de persoane, au decedat din cauza COVID-19 după vaccinare.

Procentul cazurilor de infectare cu coronavirusul în rândul persoanelor vaccinate împotriva COVID-19 a fost de 0,008% odată ce au trecut cele două săptămâni necesare pentru ca vaccinul să își facă efectul pe deplin,s crie hotnews.ro.

Noile date publicate de CDC sugerează de asemenea că vaccinurile previn aproape complet decesele, după cum au sugerat și testele clinice: cu 74 de decese la 75 de milioane de persoane inoculate, vaccinurile par să aibă o eficacitate de 99% în prevenirea deceselor cauzate de COVID-19.

Însă o parte a persoanelor care contractează coronavirusul după vaccinare s-ar putea să nu își dea seama de acest lucru, 29% din cazurile depistate în SUA fiind asimptomatice, potrivit CDC.

De asemenea riscul infectării după vaccinare s-ar putea să nu fie egal în toate categoriile demografice, CDC afirmând că în jur de 40% din aceste cazuri au fost descoperite în rândul persoanelor de peste 60 de ani, categorie în rândul căreia este cunoscut faptul că vaccinurile pot fi mai puțin eficace.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *