Un elev cunoscut drept Micul Pitagora s-a întors acasă cu medalii la toate concursurile naţionale şi internaţionale. Dacă urcă pe podium şi anul acesta la olimpiadă, David Anghel va fi cel mai premiat român din istorie şi va ajunge foarte sus în topul mondial.
David Anghel este în clasa a douăsprezecea şi s-a îndrăgostit de matematică în clasa a treia. De atunci, cifrele sunt cea mai mare pasiune a lui.
„Anul trecut am câştigat practic tot ce puteam câştiga la concursurile unde mi-am reprezentat ţara. Am câştigat Romanian Masters of Mathematics, cel mai greu concurs internaţional de matematică”, a declarat David Anghel.
David a fost singurul care a ştiut să rezolve cea mai grea problemă de matematică. Niciun român nu a mai reuşit asta din 1997. David a scris zece pagini şi a speriat profesorii de cât de lungă era lucrarea.
După rezultatele spectaculoase din gimnaziu, liceul olimpicilor din Bucureşti l-a vânat până când l-a cooptat.
„În cazul lui David ştiam că este un elev foarte bun şi am sunat-o pe mama lui şi i-am spus: nu vreţi să îl aduceţi la noi? O să facă multe ore de matematică. Este un elev genial, briliant şi cu siguranţă că aici o să fie mediul extraordinar de bun pentru el”, a precizat Alina Farcaş, PR and Admissions.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News