David Popovici a cucerit medalia de aur la proba de 100 m liber, la Campionatul Mondial de înot juniori de la Lima.
David Popovici s-a clasat pe primul loc cu timpul cu timpul de 47.13.
Pe următoarele locuri s-au clasat croatul Jere Hribar, cu timpul 49.37 şi cipriotul Nikolas Antoniou, cu timpul 49.91.
Patrick Sebastian Dinu s-a clasat pe poziţia a cincea (50,09).
Bianca Costea a câştigat, duminică, medalia de aur în proba de 50 metri liber, la Campionatul Mondial de nataţie pentru juniori.
Ea a încheiat cursa în 25 de secunde şi 35 de sutimi.
Sportiva pregătită de Adrian Rădulescu a fost urmată pe podium de italiencele Sara Curtis (25.53 s) şi Matilde Biagotti (25.60 s).
În finala probei de 1.500 m liber de la Campionatul Mondial de înot pentru juniori, Vlad Stancu, sportivul pregătit de Iulia Becheru ,a cucerit medalia de bronz. Timpul său din finală a fost de 15:17.97 min.
Este a treia medalie pentru Vlad Stancu la Lima, după argintul de la 400 m liber şi bronzul de la 800 m liber.
România a încheiat competiţia de la Lima cu 8 medalii: 4 de aur, 2 de argint şi 2 de bronz.