David Popovici, vacanță fără fițe. În ce oraș din România a fost surprins și cum a interacționat cu fanii

Sursa foto: Facebook - David Popovici

Deși a pus România pe hartă datorită rezultatelor fantastice obținute în cadrul Mondialelor de Natație, acolo unde a fost dublu premiat cu aur, David Popovici nu se dezminte de caracterul său plin de modestie față de fani.

Tânărul campion, în vârstă de 20 de ani, se bucură de timpul liber fără lux și extravaganță, deși, contul său bancar poate susține cu desăvârșire contrariul. De curând, David a vizitat Sibiul, îndrăgostit fiind de țara sa și de tot ce poate oferi aceasta

Miercuri seară, David Popovici a cinat alături de un prieten, în Piața Mică. Sportivul nu a fost deranjat în spațiul public, din contră, intimitatea sa a fost respectată de către oamenii din jurul lui.

La finalul serii, David a acceptat să facă forografii cu angajații restaurantului, dar și cu unii dintre turiștii aflați în zonă. Onorați de vizita campionului mondial, deținătorii locației au postat un mesaj de admirație pe rețelele de socializare. „Ne bucurăm că am avut pe terasă un campion care inspiră. Mulțumim pentru vizită, David Popovici!”, a fost mesajul postat de către proprietarii restaurantului.

Localnicii au fost plăcut surprinși de amabilitatea și atitudinea pozitivă cu care David Popovici i-a tratat. Tânărul a zâmbit, s-a adresat cu respect și le-a mulțumit oamenilor pentru susținere.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: