Skip to content
Politică

De acum e oficial: Ministerul Justiției, DOCUMENT privind situația de la Penitenciarul Iași

miscareaderezistenta.ro

De acum lucrurile sunt oficiale: Ministerul Justiției a publicat marți după-amiază un DOCUMENT privind situația de la Penitenciarul Iași,  de unde au fost transferaţi sute de deţinuţi la alte unităţi pentru efectuarea unor lucrări de reabilitare deja planificate.

Potrivit MJ, începând cu luna februarie, în urma solicitării ministrului Justiţiei, Administraţia Naţională a Penitenciarelor desfăşoară o activitate de echilibrare a gradului de ocupare la nivelul locurilor de detenţie aflate în subordinea sa, scrie Agerpres.

Astfel, în lunile februarie şi martie, au fost emise dispoziţii de transfer individuale sau colective între penitenciare, care au vizat mai mult de 2.000 de deţinuţi (8,5% din numărul total al persoanelor aflate în detenţie).

MJ arată că pavilionul de deţinere Corp A de la Penitenciarul Iaşi a fost supus expertizării tehnice pe parcursul anilor 2008 şi 2016, ambele încadrând clădirea în clasa de risc seismic II.

În 2017, Penitenciarul Iaşi a intrat în procesul de elaborare a documentaţiilor tehnice (etapele de iniţiere şi aprobare a notei conceptuale şi temei de proiectare), necesare demarării investiţiilor care să conducă la îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie şi a celor de muncă.

În 2018, Penitenciarul Iaşi este inclus în lista de investiţii aprobată pentru continuarea procesului investiţional preconizat (studiu de fezabilitate).

Unul dintre documentele publicate marţi de Ministerul Justiţiei conţine concluziile unui control efectuat de ANP în luna februarie 2018 la Penitenciarul Iaşi.

Echipa ce control susţine că, la verificarea vizuală a Corpului A de la Penitenciarul Iaşi, nu se identifică degradări structurale, iar o expertiză realizată în anul 2008 a încadrat corpul de clădire respectiv la gradul de risc seismic II, „probabilitatea de prăbuşire fiind redusă, dar la care sunt aşteptate degradări structurale la incidenţa sistemului de proiectare”.

„Construcţiile încadrate în clasele se risc seismic I şi II nu satisfac cerinţele asociate obiectivului de performanţă – siguranţa vieţii”, se mai arată în document.

Echipa de control a propus conducerii Penitenciarului Iaşi două variante: subclasarea construcţiei din clasa II de importanţă într-o clasă inferioară, care să nu mai permită adăpostirea oamenilor sau chiar demolarea ei; consolidarea construcţiei, respectiv a fundaţiilor şi a suprastructurii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *