Puțin timp ne mai desparte de evenimentul ce va avea loc joi, 20 decembrie 2018, ora 18.00, la Palatul Patriarhiei din Bucureşti: Gala “100 de ani în presa românească”, realizat cu sprijinul Primăriei Capitalei București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic.
Evenimentul, realizat cu ocazia sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, onorează memoria tuturor celor care s-au jertfit pentru poporul român, a celor care au luptat împotriva cenzurii, a celor care au realizat Unirea, a celor 100 de ani de presă despre România şi români, oriunde s-ar afla ei.
Printre mulți alți invitați de marcă ce vor lua parte la Gala ”100 de ani în presa românească”, se va afla și Raico Cornea, vicepreședintele Uniunii Jurnaliștilor Minorităților Enice, producătorul filmului documentar „Marea Unire și presa vremii”, care va vorbi despre rolul minorităților în război, precum și despre cei 18.000 de voluntari sârbi care au luptat în Dobrogea alături de noi.
Producția cu o durată de 53 de minute prezintă, după un concept jurnalistic original, reflectarea creării României Mari în presa vremii.
Filmul tratează perioada premergătoare înfăptuirii Marii Uniri, mediatizarea actului de unire, precum și ecourile și reacțiile din presa de limba română și din presa străină legate de Marea Unire. Filmul evocă și importanța rolului unor personalități marcante ale vremii care au scris despre Marea Unire, despre înfăptuirea visului tuturor românilor.
Scenariul este semnat de Cristina Liberis, iar producător este dr. Raico Cornea. Imagine: Marius Condrea, Lazăr Enescu, Matei Gheorghe. Reporteri: Nicoleta Dumitrache, Teodora Pop Drăgoi.