În 1992, James Carville – strategul lui Bill Clinton – scria pe o tablă în cursa contra lui George Bush Sr: „It’s the economy, stupid”. În traducere liberă, ar însemna „este economia, prostule”. Mesajul său era pentru voluntarii de partid, îndemnându-i să se concentreze pe economie, schimbare și sistemul de sănătate.
Dar a prins atât de bine, încât a devenit sloganul de facto al lui Bill Clinton.
Acum putem parafraza că „it’s the reality, stupid”! Uniți în cuget și-n simțiri, democrații americani și suporterii lor din întreaga lume, inclusiv România, au ignorat cu brio realitatea.
Republicanul Donald Trump a învins-o pe democrata Kamala Harris, în ciuda sprijinului pe care aceasta l-a avut din partea presei mainstream, a Hollywoodului, a vedetelor, a oengiștilor din cauză că a ignorat realitatea.
Iar realitatea este că în mandatul lui Joe Biden, în care Kamala Harris este vicepreședinte, au fost promovate politici inflaționiste, iar asta a dus la scumpiri masive.
În plus, invadarea Ucrainei de către Vladimir Putin a dus la creșteri puternice de prețuri pentru petrol, gaze, mărfuri, care în final au dus la scumpiri la benzină și mâncare, plus imobiliare. Inflația a ajuns la cel mai mare nivel din ultimii 40 de ani.
Mai departe, acest lucru a dus la dobânzi-record pentru cei cu credite, ceea ce înseamnă noi suferințe când trebuie să plătești rate umflate.
Dar administrația democrată s-a preocupat mai mult să critice corporațiile, Biden afirmând că „Exxon a făcut mai mulți bani ca Dumnezeu”, în timp ce Kamala Harris a atacat companiile din industria alimentară.
Numai că aceasta e mai scumpă, iar tranziția necesită investiții masive, ceea ce afectează mai departe atât companiile, cât și clienții. Iar aceștia din urmă nu vor să plătească facturi mari.
Conform Reuters, aproximativ 31% dintre alegători au declarat că economia a fost principala lor problemă, situându-se pe locul al doilea după cei 35% care au declarat că starea democrației a contat cel mai mult pentru ei, conform sondajelor naționale realizate de Edison Research.Iar alegătorii care au identificat economia ca fiind principala lor preocupare au votat în majoritate covârșitoare pentru Trump în detrimentul lui Harris – 79% la 20%.
A doua problemă o constituie marota democrată cu imigrația. Oamenii pur și simplu nu vor imigranți ilegali. Sub nicio formă. Ai trecut granița ilegal, ai făcut o infracțiune, nu ai ce căuta acolo!
Nu doar în America, același lucru fiind valabil și în Europa.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News