De ce a retras ASF proiectul de plafonare a polițelor RCA

Proiectul de plafonare a polițelor RCA a fost retras de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și nu figurează pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de vineri. Purtătorul de cuvânt al ASF, Daniel Apostol, a explicat la Digi24 că au fost primite mai multe observații cu privire la proiectul inițial, iar acestea trebuie analizate.

„Proiectul a fost pus în dezbatere publică în urma observațiilor făcute. Proiectul a fost retras ca să putem analiza toate observațiile și notele făcute cu privire la proiectul inițial. Vom face o analiză a punctelor de vedere exprimate. Fiecare parte implicată și-a făcut propria analiză pe proiect și a venit cu mai multe observații.

S-au adus și câteva note de completare sau de modificare din partea reprezentanților pieței de asigurări și a celor implicați. E firesc să ținem cont de astfel de observații făcute în perioada de dezbatere”, a declarat purtătorul de cuvânt al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Daniel Apostol. Întrebat când va ajunge acest proiect din nou l Guvern, el a răspuns că „atunci când analiza va fi terminată”.

Precizările lui vin după ce purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a anunțat că proiectul de plafonare a preţului poliţelor RCA, pregătit la propunerea Autorităţii de Supraveghere Financiară nu figurează pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de vineri, deoarece a fost retras de ASF. Ministerul Finanţelor a publicat miercuri proiectul de hotărâre de guvern care stabileşte plafonarea temporară a tarifelor asigurărilor auto obligatorii (RCA) la nivelul maxim al tarifelor de la 1 martie 2022.

Autor

  • Marinela Anghelus

    Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL