Skip to content
Politică

De ce a supărat Ponta „acoperiţii” din presă. Ce nu mai pot „ciripi” aceştia la Binom

Indignarea „acoperiţilor” din presă împotriva prim-ministrului Victor Ponta. Ce nu mai pot „ciripi” aceştia la urechea „Binomului” SRI-DNA şi care este motivul.

Într-un articol publicat, miercuri, pe blog, jurnalistul Ion Cristoiu ironizează jurnaliştii despre care susţine că ar fi aserviţi „Binomului”, după ce în Monitorul Oficial a apărut o ordonanţă de urgenţă a Guvernului (OUG) prin care se modifică unele prevederi din Statutul Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP), dintre care cea mai importantă este aceea că, de acum încolo, activitatea instituţiei constituie secret de stat.

Redăm mai jos materialul integral semnat de Ion Cristoiu (intitulat: „Maximă indignare la «acoperiții» din Presă: Lucrătorii SPP nu mai pot «ciripi» la urechea Binomului SRI-DNA!”):

„S-a publicat în Monitorul oficial Ordonanța de urgență dată de Guvern în 14 octombrie 2015 prin care se modifică unele prevederi din Statutul SPP.

 

Ordonanța, aprobată de CSAT, a stîrnit în Divizia Presă a Binomului SRI-DNA zbierete de revoltă printre strigăte de Să trăiți!

 

De ce s-au indignat „acoperiții” din presă ?

Cumva pentru că Ordonanța extinde în chip aberant persoanele care pot beneficia de protecție gratuită din partea SPP, de la foști și actuali demnitari pînă la șefi de partide?

Măsura e antidemocratică pînă la absurditate.

Și așa pînă acum în cazul unor persoane, cum ar fi Klaus Iohannis, SPP făurea în jurul lor un huiet de Padișah coborît printre muritori.

Acum, numărul celor care vor umbla, printre noi, muritorii, cu huite SPP-ist va spori urieșește.

 

La Conferința de presă de la Cotroceni de luni, 26 octombrie 2015, Klaus Iohannis a lăudat acest punct al Ordonanței:

„Jurnalist: Bună seara! Domnule preşedinte, CSAT a avizat ordonanţa de urgenţă prin care preşedinţii de partide pot beneficia de protecţia SPP? Vă întreb pentru că ştiţi mai bine ca mine partidele. De ce este nevoie? Credeţi că este nevoie? De exemplu, de ce doamna Gorghiu are nevoie de protecţia SPP?

Klaus Iohannis: Da, CSAT-ul a avizat acest proiect.

Jurnalist: Şi de ce credeţi că este nevoie de o astfel de măsură?

Klaus Iohannis: Argumentaţia puteţi să o solicitaţi iniţiatorilor, dacă doriţi. Dar mi s-a părut o idee bună.

Jurnalist: Cine este iniţiator, iertaţi-mă?

Klaus Iohannis: SPP”

 

S-au indignat ofițerii acoperiți de această incredibilă susținere din partea președintelui a unei măsuri care depărtează și mai mult statutul politicianului român de statutul omului simplu?

Firește că nu.

Indignarea a fost stîrnită de prevederea potrivit căreia „ACTIVITATEA Serviciului de Protecţie şi Pază constituie SECRET DE STAT.”

 

De ce atîta revoltă în condițiile în care măsura privind sporirea numărului de persoane care pot beneficia gratuit de protecția SPP a fost trecută sub tăcere, fie și pentru că a lăudat-o Klaus Iohannis?

Ne răspunde un text care aparține unei bucătărese a Diviziei, prea nătîngă ca să fi fost promovată cameristă.

Potrivit bucătăresei, prin această măsură angajații SPP nu mai pot „ciripi” despre persoanele pe care le protejează la urechea Binomului SRI-DNA.

 

Ce s-a întîmplat pînă acum?

Lucrătorul SRI repartizat pe lîngă un demnitar ajungea să fie tratat de demnitar ca un membru al familiei.

Mereu alături de demnitari, știa și cum sughiță cel protejat.

Unii lucrători „ciripeau” amănuntele discrete din viața personală a demnitarului la urechea Binomului.

Cînd pe baza acestui „ciripit”, Noua Securitate nu-l aresta preventiv pe demnitar, livra Diviziei Presă a Binomului informații discrete din viața personală a acestuia.

Divizia Presă le publica și declanșa campanii de mînie proletară împotriva demnitarului care supărase Binomul.

 

Acum, prin măsura luată de Ordonanța de urgență, acestei practici scîrboase, preluate de Noua Securitate de la Securitatea Elenei Ceaușescu, i s-a pus capăt.

De aici și Ordinul pe unitate:

Revoltați-vă împotriva măsurii din Ordonanța de urgență!

Aveți însă grijă s-o puneți exclusiv pe seama lui Victor Ponta, deși a fost aprobată de CSAT condus de Klaus Iohannis!

Nu de alta, dar Klaus Iohannis e Șeful nostru, prin urmare și al vostru!”

2 comentarii la “De ce a supărat Ponta „acoperiţii” din presă. Ce nu mai pot „ciripi” aceştia la Binom

  1. Pai daca initiativa apartine SPP inseamna ca primul care a citit-o si apropbat-o a fost Iohannis care are SPP in subordine. De ce urla ”bucataresele acoperite” din presa si de ce este vinovat Ponta daca a fost aprobata ordonanta in CSAT unde hotararile se iau in unanimitate, adica si cu votul lui Iohannis, care probabil a si recomandat textul Ordonantei?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *