Skip to content
Internațional Politică

De ce a vrut Macron un Brexit fără acord și urgent. UE, din nou slabă cu Marea Britanie

StockNewsUSA.com

Președintele Franței Emmanuel Macron arată că s-a săturat de criza politica din Marea Britanie și nu mai este dispus să ofere ajutor unei țări care nu-și poate menține promisiunile. Astfel, Macron, sprijinit de spanioli și belgieni, s-a opus unei prelungiri a Brexitului pentru un an de zile, proiect sprijinit de Angela Merkel. Președintele Franței a vrut un Brexit fără acord și cât mai repede, pe 30 iunie, așa cum era stabilit inițial. Abia negocierile de la summitul celor 27 de țări membre l-au convins să accepte o prelungire până pe 31 octombrie. A fost convins sau a fost izolat, rămâne de văzut pe parcurs.

La plecarea de la summit, Macron nu a făcut declarații, pentru prima dată când pleacă fără să comenteze. Totuși, înainte să intre la negocieri, a transmis: „Avem o renaștere europeană de gestionat. Cred în ea foarte profund și nu vrea ca Brexit să vină și să o blocheze”.

Rămâne de văzut dacă președintele francez are sau nu are dreptate când spune că prelungirea Brexitului ar putea strica următorul proiect european gândit fără Marea Britanie și că această prelungire este mai dăunătoare pentru UE. Amânarea Brexitului o face pe UE slabă pe plan internațional, ceea ce nu-i convine deloc lui Macron care vrea o Uniune capabilă să se bată cu marile puteri ale lumii. Faptul că europenii nu au curajul și determinarea să pună piciorul în prag și să ia măsuri împotriva Marii Britanii, va bloca UE pe aceeași poziție de neutralitate și de dependență față de SUA și China.

Pe de altă parte, dacă în locul Marii Britanii era o altă țară, spre exemplu Grecia, cu siguranță liderii europeni nu erau atât de generoși, neavând niciun interes pentru o țară mai mică. O Uniune slabă cu țările mari și puternică cu cele mici, deja nu mai surprinde pe nimeni, ci este adevărata imagine a Uniunii Europene și se pare că oficialii europeni nu vor să o schimbe.

Ce ar fi câștigat Franța

Macron își construise proiectul european cu o campanie împotriva naționaliștilor și suveraniștilor, mai ales că Frontul Național s-a apropiat în sondaje și este aproape de primul loc. Pe măsură ce UE devine tot mai slabă cu Marea Britanie, electoratul acestor partide crește și vede în Marea Britanie un exemplu de urmat. Pentru a evita alte cazuri, UE trebuia să facă din Marea Britanie un exemplu pentru oricine îndrăznea să ceară ieșirea.

Franța și Marea Britanie au raporturi economice strâns legate, însă pe plan economic, britanicii ar fi cei care ar avea cel mai mult de pierdut, chiar dacă o parte din nordul Franței ar putea fi blocată o perioadă. Un Brexit fără acord va pune Marea Britanie într-o dependență de UE și de Franța. Juncker a declarat, la summitul de miercuri seara, că dacă s-ar accepta mereu propunerile lui Macron s-ar îndeplini politica internă a Franței.

Tot legat de economie, Marea Britanie este dependentă de importurile de energie din Franța, mai ales iarna. Acest lucru îi oferea lui Macron un avantaj imens în negocierile ulterioare cu britanicii, care se vedea constrânși să accepte dacă aveau pe masă un Brexit fără acord și un haos în politica lor internă. Folosindu-se de acest avantaj, Macron ar fi încercat să reducă pierderile economice provocate de un Brexit fără acord, în timp ce alte țări, precum Germania, nu ar fi avut aceeași posibilitate și ar fi rămas descoperite în fața pericolului.

Există riscul ca Marea Britanie să împiedice câteva dintre proiectele europene de viitor, cum ar fi modernizarea industriei europene și protejarea mediului înconjurător, proiecte sabotate în trecut de SUA și China, care prin partenerii lor au pus piedici Franței și Germaniei.

Franța ar fi avut cale liberă asupra Uniunii Europene, doar alături de Germania. Rivalitatea dintre francezi și britanici s-a accentuat după Brexit și Macron știe că atât timp cât britanicii rămân în UE, vor fi o piedică în calea proiectului european al Franței. Cu sprijinul SUA în Europa, Marea Britanie va mai avea în continuare multe de spus în Uniune, chiar dacă nu participă la alegerile europarlamentare.

UE va plăti pentru că a ales să fie slabă

Uniunea Europeană va afla în curând că va plăti pentru toate aceste ezitări în fața Marii Britanii. Emmanuel Macron a avertizat că deja de doi ani se tot duc negocierile și de fiecare dată nu s-a luat nicio decizie.

Deși discursul lui Merkel la summit a fost unul despre „prietenie”, UE trebuie să se gândească dacă prietenia e mai presus de viitorul Europei și dacă Europa își permite o astfel de lovitură de imagine care îi poate dăuna pe viitor.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *