Skip to content
Politică

De ce au românii apetitul ridicat pentru reduceri şi gratuitate?

Simpla vedere a etichetelor de reduceri, anunţate cu litere mari şi roşii de magazine, stimulează creşterea tensiunii sanguine, produce o stare de agitaţie, creşte nivelul adrenalinei şi, în cazul multor români, acest stimul vizual îi “forţează” să cumpere mai mult decât de obicei, este de părere psihologul Iuliana Fűlas, potrivit unui comunicat trimis, marţi, PSnews.ro.

Alt factor de care comercianţii se folosesc pentru a le “excita” simţurile cumpărătorilor este mecanismul conform căruia doar 5% sunt iniţiatori, iar restul de 95%, imitatori (unii care sunt influenţaţi de acţiunile celorlalţi). Astfel, potrivit specialistului, dependenţa de cumpărături în timpul reducerilor este puternic influenţată de procesul de imitare.

“Aceste strategii de marketing au în spate mecanisme psihologice, iar dorinţa românului de a imita este foarte mult exploatată de vânzători. Mai mult: comercianţii mai folosesc şi alte arme de influenţă, precum reciprocitatea sau raritatea. Reciprocitatea face referire la obligaţia de a întoarce favoarea. Spre exemplu, când un vânzător îţi oferă un produs la un preţ foarte mic sau chiar gratuit, oamenii simt instinctiv nevoia de a se revanşa pentru «favoarea» primită. Acest lucru îi împinge pe mulţi români să cumpere mai mult decât de obicei de la acelaşi comerciant. Societatea ne-a educat în această direcţie, şi anume să întoarcem favorurile şi să nu oferim necondiţionat”, afirmă psihologul.

Partea cea mai gravă este că dependenţa de cumpărături este similară cu adicţia de droguri, alcool, jocuri de noroc sau mâncatul compulsiv, şi apare pe fondul unor carenţe afective din copilărie sau pe fondul evenimentor traumatizante petrecute la maturitate.

“Oamenii încearcă să compenseze lipsa afectivităţii, lipsa atenţiei sau lipsa aprecierii, umplând golul interior cu obiecte, chiar dacă le sunt sau nu folositoare. În spatele acestei dependenţe se află depresia, anxietatea, sentimentele de culpabilitate, tulburările de personalitate (de exemplu, tulburarea borderline are ca simptom cumpărăturile excesive). Când sunt reduceri sau oferte gratuite, se pot observa foarte uşor persoanele cu aceste comportamente compulsive: ei nu au capacitatea de a rezista tentaţiei ofertelor, şi au nevoie de ajutor specializat”, consideră psihologul Iuliana Fűlas.

Potrivit specialistului, printre factorii care au amplificat aceste comportamente compulsive (pe lângă carenţele afective din copilărie sau evenimentele traumatizante petrecute la maturitate), se numără perioada de haos şi furturi imediat după căderea comunismului, dar şi criza financiară.

“În psihicul colectiv, există destul de bine impregnată credinţă conform căreia dacă tu ai, e posibil să ai din furt şi poţi să-mi dai şi mie gratuit”, conchide Fűlas.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *