Deși în ultimele luni prețurile la gaze, la nivel european, au scăzut, prognozele pentru toamnă arată un posibil trend ascendent. Guvernul condus de Marcel Ciolacu a introdus plafonarea prețurilor la energie pentru a proteja consumatorii casnici vulnerabili, rezultatele fiind deja vizibile în buzunarele românilor. Măsura a fost prelungită până la sfârșitul lunii martie 2025 pentru a ajuta românii în fața unui posibil scenariu negativ în iarna următoare.
Prețul gazelor a înregistrat o creștere la tranzacționarea pe Bursa de Mărfuri în ultimele două luni, pe fondul unor posibile probleme de aprovizionare. Conform datelor Bursei Române de Mărfuri (BRM) publicate de Profit.ro, prețul gazului cu furnizare în ziua următoare (23 mai), a urcat la 136,9 lei/MWh, de la 133 lei/MWh înregistrat în ședința precedentă. Ultima dată când s-a înregistrat un preț mai mare pe piața pentru ziua următoare a fost pe 20 martie, când prețul mediu valora 140 lei/MWh.
Incertitudinea de pe piața internațională este întărită și de anunțul grupului austriac OMV, potrivit căruia gigantul rus Gazprom ar putea înceta furnizarea de gaze către Austria. OMV este principalul acționar al celei mai importante companii de petrol și gaze autohtone.
Plafonarea introdusă de Guvernul Ciolacu, prelungită până la 31 martie 2025
Plafonarea prețurilor la gaze și energie, introdusă de Guvernul PSD, a avut drept scop protejarea consumatorilor vulnerabili in fata unor astfel de situatii. La calcularea prețurilor plafonate s-a tinut cont de o echivalare aproximativă a nivelului de consum pe gospodărie cu nivelul de venit al membrilor familiei.
O nouă prelungire a Ordonanței plafonării prețurilor la gaze și energie a fost anunțată de Executivul condus de Marcel Ciolacu pe 28 martie 2024 și este valabilă până la 31 martie 2025.
Menținerea prevederilor Ordonanței pentru următorul an a venit și cu noi modificări în sprijinul consumatorilor. Până la 1 aprilie, producătorii români de gaze erau obligați să asigure resurse pentru consumul populației la prețul de 150 de lei/MWh, iar marja fixă a furnizorului a fost de 12 lei/MWh. Ulterior acestei date, conform noii legi, prețul de 150 de lei/MWh a scăzut la 120 de lei/MWh, iar componenta de furnizare a crescut de la 12 la 15 lei/MWh.
Partidul Social Democrat – Alianta PSD-PNL CMF 41240002
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News