Skip to content
Opinii & Analize

De ce Djokovic nu e o victimă

Ce este mai rău decât un anti-vaxxer într-o pandemie? Răspuns: un superstar anti-vaxxer. Cazul lui Novak Djokovic a împărțit opinia publică de pe mapamond în două: unii îl apără pe jucătorul de tenis de origine sârbă, alții îl blamează. Dar înainte de a judeca situația este nevoie să punem în ordine logică faptele.

Odiseea lui Djokovic

Novak Djokovic este unul dintre cei mai talentați jucători de tenis din lume. Acesta a câștigat 20 de titluri de Grand Slam, egalându-i pe Roger Federer și Rafael Nadal, ceilalți doi competitori pentru titlul de cel mai bun jucător de tenis din toate timpurile. Spre deosebire de aceștia doi însă, Djokovic este mai tânăr și are mai multe victorii în meciurile directe împotriva celor doi, lucru care îl transformă într-un favorit la acest titlu. Faima sa mondială i-a adus statutul de superstar. Acestea fiind spuse Djokovic este însă departe de a fi un model în lumea dinafara terenului de tenis. În lumea sportului, Djokovic reprezintă o excepție. Dacă majoritatea sportivilor de performanță au ales să se vaccineze (peste 95% dintre jucătorii de tenis sunt complet vaccinați), Djokovic a ales să nu se vaccineze, așa cum arată și publicația The Economist. Din punctul de vedere al cetățeanului sârb însă, ezitarea lui Djokovic nu reprezintă o surpriză. În Serbia, mai puțin de jumătate din populație a ales până în prezent să se vaccineze.

Jucătorul sârb s-a făcut remarcat în trecut prin teorii conspiraționiste și ignorarea oricăror măsuri de precauție. Djokovic a devenit un purtător al steagului anti-vaxxerilor când a declarat în 2020 că se opune vaccinării. Totodată, este un fan al teoriilor “New Age”, considerând că poate să detoxifice apa cu puterea gândului. În 2020, când pandemia a început să facă primele victime, Djokovic a decis să ignore orice fel de măsuri de precauție și a organizat un turneu de tenis în Balcani. La acest turneu, el și alți participanți au fost fotografiați petrecând fără mască. Deloc surprinzător, la scurt timp, Djokovic s-a infectat cu Covid-19. Dar acesta nu s-a izolat la fel ca restul persoanelor care contactau virusul. Dimpotrivă. Jucătorul de tenis a apărut în numeroase fotografii alături de grupuri de oameni, fără să poarte mască.

În loc să se vaccineze, Djokovic pare că se folosește mai degrabă de statutul său de superstar în lumea tenisului pentru a beneficia de excepții. Dar lucrul acesta a devenit problematic în cadrul Australian Open, acolo unde vizitatorii trebuie să prezinte o dovadă a vaccinării. Săptămâna trecută, Djokovic a obținut o excepție din partea organizatorilor turneului, iar sârbul a zburat la Melbourne, via Dubai. Între timp Australia se confruntă cu o explozie a numărului de cazuri. În statul Victoria, acolo unde Open-ul australian este organizat, se înregistrau peste 20.000 de cazuri de noi infectări în ziua în care Djokovic ajungea. După ce a petrecut câteva ore în aeroport, autoritățile federale au decis să îi revoce viza, Djokovic fiind nevoit să prezinte dovada vaccinării la fel ca restul persoanelor care intrau pe teritoriul Australiei. Doar că lucrurile nu s-au oprit aici. Avocații lui Djokovic au decis să apeleze la instanță, iar un judecător i-a dat câștig de cauză sârbului, excepția primită din partea organizatorilor rămânând în picioare. Din punct de vedere tehnic, potrivit regulilor turneului, decizia curții este una corectă. Dar din punct de vedere moral este greșită și contravine spiritului legii australiene. Desigur, viața este plină de decizii corecte din punct de vedere legal, dar greșite din punct de vedere moral, iar aceasta nu este o excepție.

Între timp, Djokovic este portretizat de unii ca un soi de victimă. Tatăl jucătorului de tenis, Srdjan Djokovic susținea că fiul său privilegiat este un “Spartacus al noii lumi”. Cât de ironic. Gladiatorul Spartacus era un simbol al celor asupriți. Greu de crezut că Djokovic care a fost reținut la un hotel din Melbourne se încadrează în această categorie. În plus, alte câteva fapte zdruncină din temelii portretul lui „Djokovic cel asuprit”. În primul rând, este clar că politica guvernului național australian privind vaccinarea împotriva Covid-19 nu ia în calcul infectarea și recuperarea drept motive pentru scutirea de la vaccinare, chiar dacă organizatorii turneului au fost dispuși să-i dea lui Djokovic o scutire medicală. Australia nu este nici pe departe singurul stat din lume cu o astfel de legislație. În al doilea rând, Djokovic ar fi putut evita orice fel de controversă pur și simplu vaccinându-se așa cum au făcut și restul jucătorilor de la Australian Open. Djokovic nu este nici pe departe persecutat. Își dorește doar tratament special.

1 comentariu la “De ce Djokovic nu e o victimă

  1. Total de acord.
    Dar mult mai rău decât un antivaxxer este idiotul util, propagandistul sau popandăul leftard.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *