Skip to content
Opinii & Analize

De ce nu avem cunoscuți bolnavi de coronavirus

marinela-anghelus-editorial (1)

Cazurile de infecție cu noul coronavirus au explodat în ultima perioadă în România. De aproape 10 zile, țara noastră înregistrează zilnic peste 400 de noi cazuri, iar astăzi am reușit performanța de a atinge un nou record negativ: 799 de infectări. Toate acestea se întâmplă într-un context deloc favorabil pentru a asista la un trend descendent în România, cel puțin în următoarea lună.

Nu puțini sunt cei care sunt de părere că pandemia de coronavirus este o invenție și că măsurile de protecție și de prevenire a răspândirii virusului nu merită respectate. Un sondaj IRES publicat în luna mai arăta că jumătate dintre români cred că „statul a ascuns informații importante în această criză și în același procent cred că statul și presa au avut o înțelegere pentru a trunchia, denatura sau limita informații cu privire la COVID-19. Și tot aproape jumătate dintre români credeau că noul coronavirus nu este așa de periculos „pe cât se crede”. Mai grav este că, nu doar în România, ci și în toată Europa, încrederea în experți s-a erodat și mai mult în timpul pandemiei. Mulți oameni au ajuns să îi creadă simple instrumente manipulate politic de guverne, pentru a-și justifica măsurile impuse populației în timpul pandemiei.

Cum am ajuns aici?

Cu siguranță v-ați izbit adesea de întrebarea „Eu nu știu pe nimeni să fi avut coronavirus, tu știi?”. O întrebare care întărește certitudinile negaționiștilor că pandemia de Covid-19 nu există cu adevărat și că ea nu reprezintă un pericol. Așa suntem construiți, avem nevoie de detalii, exemple despre persoanele care decedează. Oamenii nu cred că există, până când cineva din cercul lor de apropiați ia Covid și atunci conștientizează riscul. Dar de ce cei mai mulți dintre noi nu avem, totuși, apropiați sau cunoștințe care să aibă sau să fi avut coronavirus?

Într-o discuție absolut întâmplătoare pe care am avut-o cu o fostă colegă de facultate am aflat (fără să fi vrut neapărat să îmi povestească) faptul că fusese internată în martie aproape 3 săptămâni pentru că luase virusul după câteva zile petrecute în Israel. Surprinsă (era prima dată când auzeam că o cunoștință s-a confruntat cu virusul ăsta blestemat) am început să o întreb de simptome, medici, întreaga experiență de la Matei Balș, iar după o prezentare succintă de câteva minute m-a implorat să păstrez discreția: „Te rog mult să rămână între noi, doar ai mei știu, n-am mai zis la nimeni și nici nu am de gând să spun vreodată. La cum sunt oamenii la noi, mă aștept să se ferească de mine de parcă aș avea ciumă, chiar dacă au trecut câteva luni și mi-am revenit complet”. Și de aici iată și o primă explicație: românii se tem de o excluziune socială, se tem că vor fi îndepărtați de prieteni, vecini, colegi de muncă, chiar dacă aceștia nu mai reprezintă un pericol. Aparent, să ai coronavirus în România a devenit ceva rușinos, de care nu trebuie să afle nimeni, înafara celor 3-4 persoane care sunt extrem de apropiate. Mai rău e când ești vedetă și deh! realiezi că virusului îi plac și reflectoarele (vezi cazul Esca și altele).

Un alt răspuns îl regăsim în faptul că mulți sunt asimptomatici au virusul, dar nu știu că-l au. Pacienții asimptomatici, care sunt cei mai mulți și al căror număr este greu de estimat, transmit doar în cazuri foarte rare virusul. Unii oameni, în special cei tineri sau cei care nu au și alte afecțiuni, pot să nu dezvolte simptome sau să fie vorba despre simptome foarte ușoare, iar alții dezvoltă simptome după multe zile de când au fost infectați.

Unde nu mai pui că sunt 35.802 de cazuri la 18 milioane de locuitori ai României. Un caz la aproape 503 persoane, adică un singur infectat din tot publicul unui meci din Liga 2. Asta în condițiile în care cercul de apropiați al unei persoane nu are mai mult de, să zicem, 50 de persoane.

În acest context nu ar trebui să mire pe nimeni faptul că nu auzim atât de des, sau poate deloc, cazuri de coronavirus printre apropiați. Deși sunt conștientă că recursul la rațiunea proprie, decizia luată în urma unei analize conștiente au devenit un lux pe care tot mai mulți nu și-l permit, refuzați la a mai primi cu ochi goliți de sclipire scenarii și manipulări grosolane.

În rest, rămâne cum am stabilit: sănătatea părinților și bunicilor noștri e pe primul loc!

 

 

1 comentariu la “De ce nu avem cunoscuți bolnavi de coronavirus

  1. Nu cred că Esca de rușine a amînat „confesiunea pe sticlă”, pur și simplu a avut alte priorități, dureroase chiar… în rest, sigur, dacă bun-simț nu e, nimic nu e.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *