Skip to content
Opinii & Analize

De ce nu merg oficialii români la Kiev?

De la începutul războiului din Ucraina, adică de aproape două luni de zile, nici un oficial român nu a efectuat o vizită la Kiev, asta în ciuda faptului că președintele Zelenski a avut întrevederi cu o mulțime de reprezentanți ai altor state. Astfel, în urmă cu o lună de zile, premierii Cehiei, Poloniei și Sloveniei mergeau la Kiev să se întâlnească cu Zelenski. La vremea respectivă, Ucraina continua să reziste eroic în fața atacurilor armatei ruse, iar premierul polonez Mateusz Morawiecki scria pe Facebook că vizita la Kiev are loc în a 20-a zi a „agresiunii criminale lansate de preşedintele rus Vladimir Putin contra Ucrainei”. La București nu se auzea nimic despre o posibilă viitoare vizită similară, asta în ciuda proximității României vis-a-vis de acest conflict.

Rând pe rând și alți oficiali de rang înalt din Europa au vizitat Kievul în aceste aproape două luni de conflict. Este de ajuns să amintim de vizita premierului britanic Boris Johnson, de vizita cancelarului austriac și de vizita șefei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Între timp, Zelenski dorește să îl invite și pe cancelarul german Olaf Scholz. Întrebarea care se pune așadar, e de ce oficialii români nu merg la Kiev? Argumentul că nu ne-ar interesa o astfel de vizită nu stă în picioare. Proximitatea conflictului din Ucraina ar trebui să fie un motiv suficient pentru autoritățile de la București. Din punct de vedere strategic, România este direct interesată de conflictul din Ucraina și de evitarea unei eventuale extinderi a acestui conflict. Stabilitatea politică a vecinilor este importantă pentru orice stat. România ar trebui să fie pe deplin solidară cu Ucraina în fața unei agresiuni brutale din partea Federației Ruse, iar asta ar trebui să implice și o vizită a oficialilor români în Ucraina. Cu toate acestea, astfel de discuții nu au loc la București momentan.  Cum explicăm acest puzzle?

O parte din explicații ar putea fi legate de poziția ambivalentă a Bucureștiului în conflictul din Ucraina. Deși la nivel declarativ, aproape toți guvernanții români condamnă agresiunea Rusiei, deciziile luate de aceștia vis-a-vis de situația din Ucraina par fi de fapt doar jumătăți de măsură. Lucrul acesta este vizibil în cazul refugiaților ucraineni. În martie, ONU anunța că 3,5 milioane de persoane au fugit din Ucraina. Dintre aceștia, puțin peste jumătate de milion au trecut prin România. Încă și mai puțini au rămas aici. Spre deosebire de România, prin Polonia au trecut peste 2 milioane de refugiați, iar mulți dintre ei s-au stabilit acolo. Ca urmare a hățișului birocratic, dar și a condițiilor proaste, mulți ucraineni preferă să meargă în Vest, traversând doar teritoriul României. Fiecare persoană adultă primește, potrivit legii, 16 lei pe zi pentru hrană și apă. Cu această sumă trebuie să se descurce. Organizațiile non-guvernamentale se implică mai mult în ajutorarea refugiaților decât o face statul român. Ministerul de Interne nu știe cu exactitate câți ucraineni au rămas la noi în țară. Politica neoficială a României a fost așadar de a le face vânt refugiaților ucraineni către Europa de Vest. Zilele trecute, presa scria că în Spania deja aproximativ 52.000 de refugiați ucraineni au primit statut de “protecție temporară”.

Pe lângă aceste lucruri, discursul lui Zelenski din Parlamentul României a fost umbrit de probleme tehnice și reacția unor parlamentari, precum Diana Șoșoacă, cea care a ales să se ridice și să plece în timpul discursului. Alții, precum George Simion de la AUR, au ignorat pur și simplu discursul lui Zelenski și nu au dorit să fie solidari cu vecinii de la Nord. Mai putem aminti și reacția oficialilor români la masacrul organizat de armată rusă în Bucha. Oficialii europeni și cei americani au catalogat acțiunile Rusiei drept crime împotriva umanității și au folosit chiar termenul de genocid. Oficialii români s-au ferit însă să descrie astfel evenimentele de la Bucha. Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu a catalogat masacrul drept „responsabilitatea Rusiei” și a vorbit despre oprirea acestui “război ilegal”. Nici președintele Iohannis nu a folosit termeni mai duri. Acesta a vorbit tot despre o “agresiune ilegală” și despre faptul că “justiţia internaţională ar trebui să reacţioneze”.

În aceste condiții nu ne miră deloc că oficialii români nu merg  la Kiev. Oficialii români privesc cu îngrijorare situația de la graniță, dar în linii mari și cu pasivitate. Conflictul din Ucraina a oferit șansa României să-și demonstreze solidaritatea deplină față de Ucraina – nu doar la nivel declarativ – supusă unei agresiuni brutale din partea Rusiei. Vizibilitatea României la nivel internațional ar fi putut crește. Șansa aceasta pare însă acum ratată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *