Skip to content
Opinii

De ce nu ne pasioneaza atentatul terorist de la Dragalina?

Suntem toti, potrivit mass-media, fie “in stare de soc”, fie “revoltati”, fie “surescitati” de atentatul terorist din Franta.

Concluzii – ioc, desi dezbateri avem cu duiumul. A fost atentat, asta e clar. Daca autorii au fost membri ai unei grupari teroriste sau doi fumati cu prea mult timp liber oferit de serviciile de securitate franceze – inca n-am inteles. Astept o discutie pe aceasta tema si pe canapeaua lui Maruta ca sa ma documentez serios…

Ce nu inteleg eu este, insa, de ce nu ne uitam si spre atentatul terorist de la Dragalina? Serios, a fost atentat mare acolo… Doi cetateni au furat niste alcool industrial dintr-un tren si erau sa ucida o comuna intreaga. Au vandut cu 2,5 lei jumatatea de litru de – spuneau ei – alcool sanitar, pe care satenii din Dragalina l-au baut, disperati ca tuica bio se vinde cu aberantul pret de 7 lei jumatatea de litru. Trei dintre ei au murit, alti cativa sunt raspanditi in spitale, cu viata pusa in pericol.

Iar acum – sanchi! – autoritatile cauta autorii atentatului. Cica aia doi care au vandut otrava sunt vinovati. De parca ei sunt de vina…

De fapt, autoriii atentatului sunt urmatorii:

– Politicienii care refuza sa reincrimineze serios infractiunile petrecute la calea ferata. Transporturile feroviare sunt strategice pentru o tara, si peste tot in lume ai pus-o de mamaliga daca te atingi de aceasta infrastructura. La noi, esti incurajat, practic, sa o furi si sa o distrugi.

– Autoritatile locale din Calarasi, care faciliteaza, prin indolenta si planuri de paza proaste, infractiuni ca furtul din vagoane sau vanzarea de produse otravitoare direct in strada.

– Ministerul Sanatatii, pentru ca se incapataneaza sa nu tipareasca 10 milioane de fly-ere pe care sa scrie “alcoolul industrial te ucide”, pe care sa le distribuie in Romania, sa avem si noi macar un an fara morti petrecute pentru ca unii oameni inca nu stiu ca “mitilicul” este otravitor.

– Din nou, politicienii, care trebuie sa modifice legea asigurarilor de sanatate. Nu e normal sa asiguri gratuit tratamente medicale pentru niste oligofreni care ar duce la gura si uraniu, daca are gust bun. E timpul sa tragem o linie intre cei care au sanatatea pusa in pericol din motive independente de vointa lor si nesabuitii fara minte, care, poate, s-ar gandi de doua ori cand gusta ceva varsat direct dintr-un vagon-cisterna.

Astept, de asemenea, de la societatea civila, un pic de implicare. Avem trei victime intr-un atentat terorist, cu autorii cunoscuti. Nu merita si mortii astia un pic de revolta? Un pic de taraboi pe facebook? Un concert caritabil Fuego, urmat de un interviu incare vedeta sa spuna “eu beau doar shot-uri de tequia pentru ca vreau sa traiesc sanatos”?

Pe bune? Nimic-nimic? Nici macar un hashtag amarat, acolo? #jeneboispasalcoolindustriel?

Ati facut la fel si cand reteaua aia de supermarketuri ne-a vandut carne de cal drept carne de porc. Si cand teroristul ala de ministru al Educatiei a lasat un ciclu intreg de elevi fara manual. Si cand… De fapt, cand n-am facut noi jocul teroristilor?
…………
De spus si altora: alcoolul metilic sau metanolul este un lichid incolor, inflamabil şi volatil. Este miscibil cu apa. Se absoarbe in organism uman pe toate căile: prin respiraţie ca vapori, prin piele sau prin ingestie ca lichid. Produce leziuni ale sistemului nervos central şi la retina, ficat, rinichi, plămâni şi inima. Eliminarea metanolului din organism se face în principal pe cale respiratorie şi mai puţin pe alte căi, si de aceea tratamentul este dificil. Doza letală de alcool metilic este de doar 30 de mililitri.

………………..
Pe Bogdan Stoica il poti citi si pe www.bogdanstoica.ro

1 comentariu la “De ce nu ne pasioneaza atentatul terorist de la Dragalina?

  1. Ma alatur la comentariu d-voastra, spunandu-va ca sunt de acord in totalitate. Mai adaug ca toate contraventiile/infractiunile pe calea ferata (furturi, devalizari,etc), pe caile rutiere, navale,aeriene sa fie considerate ‘atentat la siguranta nationala’. Apoi, ar trebui promovata o lege care sa anuleze ‘ajutoarele sociale’ celor care au cazier ! Vom vedea ca bugetul se va imbogati considerabil. Celor care au suferit condamnari definitive si irevocabile sa li se taie contributiile la pensie, sanatate, somaj pentru perioada functiei/meseriei folosita in eludarea legii. Poate ca este cam dur, dar se poate. Altceva: medicilor/cadrelor medicale care sunt supuse ‘spagilor’ sa li se dea chitantiere in baza carora li se va calcula impozit pe venit. Se mai adauga sume la buget….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *