De ce nu reușesc PSD și PNL să se înțeleagă pe tema comasării alegerilor: „Este o mare gafă!”

Sursa foto: Inquam Photos / Eduard Vînătoru

Liderii coaliției de guvernare nu au ajuns la un acord cu privire la comasarea alegerilor, unul dintre cele mai intens dezbătute subiecte din ultimele săptămâni. Negocierile dintre PSD, PNL și reprezentanții minorităților au ajuns în impas, motiv pentru care nu s-a mai discutat varianta comasării alegerilor prezidențiale cu cele parlamentare.

Invitat în studioul Puterea Știrilor, Lucian Șova, fost ministru al Transporturilor, s-a declarat siderat de faptul că premierul României, Marcel Ciolacu, nu știe încă dacă vom merge 2 două, trei sau de 5 ori la vot în acest an.

„Știam de lucrul acesta de acum 3 ani și ceva, că avem 5 rânduri de alegeri în 2024. Se vede că dl. premier nu este inginer, pentru că dacă ar fi fost inginer, ar fi știut că înainte de a lansa un model de mașină ar fi bine să o proiectezi. A avut timp destul, cel puțin în ultimele șase luni, opt luni, să își proiecteze dimensiunea tehnică a acestui concept. Mie mi se pare surprinzător că aflăm astăzi, de la prim ministrul României că nu știe dacă sunt într-o zi, dacă în două, câți jandarmi sunt necesari, ce mijloace tehnice, ce resurse financiare ș.a.m.d. Pentru mine asta este siderant. Până acum doar au enunțat concepte generoase cu privire la faptul că ar fi un câștig pentru democrație. Și, în primul rând, era datoria primului ministru să ceară miniștrilor de linie să facă aceste evaluări înainte să scoată un sunet cu privire la comasarea alegerilor.

Când se discută despre comasare, din perspectivă politică, socială, trebuia deja administrativ să se știe ce și cum. Mie mi se pare că este o mare gafă din perspectivă administrativă. Băi fraților, dar sunt ministere cu sute, cu mii de oameni care răspund, Autoritatea Electorală Permanentă, tot cu un președinte propus de PSD, oameni care pretind că sunt vechi în administrație și știu cum să fac aceste lucruri noi. E dezamăgitor ceea ce am auzit acum.

În primul rând, responsabilitatea este a primului ministru și a guvernului în exercițiu. Dl. Ciucă este politician, președinte al Senatului. Însă, Guvernul în exercițiu și prin reprezentantul său, primul ministru, trebuia să știe astăzi exact în ce condiții tehnice, cu ce resurse umane, materiale poate fi implementată o soluție de alegeri comasate. Păi, dacă noi aflăm azi că trebuie să întrebăm STS-ul dacă are tablete destule, dacă are operatori destui, cum se va face identificarea cetățenilor, mi se pare dezamăgitor. Ideea este bună, în principiu, să mai reduci din numărul de scrutine”, a declarat Lucian Șova, fost ministru al Transporturilor, la Puterea Știrilor.

Liderii coaliției PSD – PNL au discutat aproape trei ore la Palatul Victoria despre strategia privind anul electoral 2024 și comasarea alegerilor.

Liberalii își doresc o comasare a alegerilor europarlamentare cu cele locale, în timp ce social-democrații și-ar dori o comasare între alegerile parlamentare și cele prezidențiale, fie turul întâi sau al doilea.

Nu s-a ajuns la niciun consens, nu s-a mai discutat nici despre o a doua comasare, deoarece cele două părți încă nu se pot pune de acord pe mai multe subiecte cheie, cum ar fi strategia privind candidaturile din acest an. Există discuții despre eventuale liste comune sau susținerea unor candidat, de exemplu, pentru Primăria Capitalei.

Autor

  • Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: