De ce nu vor tinerii să facă armata. “Suntem oameni normali, care merg la serviciu, după care poți ieși cu prietenii”

Militari romani
Sursă foto: MApN

Tinerii privesc cu reticență sistemul militar, pentru că, din exterior, armata poate părea prea rigidă și strictă, însă realitatea e că “per total, ai o viață ca la orice alt job, și poți să faci cam orice ți-ai putea dori”, după orele de program.

„După serviciu, nu e niciun fel de restricție”, spune locotenentul Radu Chirilă, un vlogger cu aproape 500 de mii de urmăritori pe Youtube, care, ca angajat al MapN, gestionează conturile Armatei Române de pe rețelele de socializare.

Invitat la MyImpact, “locotenent-vloggerul” Radu Chirilă recunoaște, pe de altă parte, că mulți tineri nici măcar nu știu că pot urma o carieră militară.

“Am observat și faptul că mulți dintre tineri, cel puțin înainte de liceu, nu știu nici măcar că există militari sau că pot să meargă la un liceu militar”, spune el.

Alex Daragiu: Se știe că tinerii nu prea se înghesuie să facă armata. Cel puțin 70% din Generația Z nu își doresc asta (potrivit unui sondaj recent – n.r.). Adică ori o resping cu totul – zic că nu e pentru ei – ori pur și simplu nu au luat-o în calcul. Tu ai observat – poate chiar printre urmăritori – oameni care își doresc treaba asta?

Radu Chirilă: “Sincer, mie îmi scriu chiar zilnic tot felul de tineri care își doresc să intre în armată și îmi cer diverse sfaturi – unde ar fi mai bine, unde s-ar potrivi pentru ei. Pentru că sunt foarte multe domenii din care pot să aleagă, și să intre în armată. Și te poți hotărî greu, pentru că, cel puțin la o vârstă fragedă, e greu să iei o decizie care să-ți fie cumva pentru o viață. (…)

Însă, să știi că am observat și faptul că mulți dintre cei care sunt tineri, cel puțin poate înainte de liceu, nu știu nici măcar că există militari sau că pot să meargă la un liceu militar.”

Alex Daragiu: Nici eu nu știam!

“După serviciu, nu ai niciun fel de restricție. Îmi dau uniforma jos, și sunt la fel ca ceilalți”

Alex Daragiu: De ce crezi că generația Z fuge de armată totuși, care-s motivele principale?

Radu Chirilă: “Poate că pare, din exterior, puțin prea rigidă, mult prea multă strictețe, sunt mult prea multe reguli care ar trebui respectate. Și poate din cauza asta, cumva privesc cu reticență sistemul militar, dar lucrurile stau puțin, să zic, diferit.

Pentru că, într-adevăr, sunt și momente când trebuie să mergi la instrucții, spre exemplu în câmp, și ai o săptămână-două ceva mai complicate, ceva care te solicită mai mult. Dar, per total, ai o viață ca la un alt job și poți să faci cam orice ți-ai putea dori. Adică poți să lucrezi de la medic militar, până la IT, sau uite, eu sunt vlogger în Armata României.”

Alex Daragiu: E timp și de distracție, totuși?

Radu Chirilă: “Este. Atâta timp cât îți faci treaba, cel puțin militarii, când merg la program de opt ore, după aceea au timp liber.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: