Mircea Geoană, candidat așa-zis independent la președinția României, are mai multe vulnerabilități. O astfel de vulnerabilitate este legată de teza sa de doctorat, despre care jurnalista Emilia Şercan spunea în vară că este compusă din zeci de pagini plagiate prin traducere, fără vreun fel de atribuire şi fără ghilimele, din rapoartele anuale prezentate Congresului SUA de preşedinţii americani Bill Clinton şi George W. Bush.
Geoană s-a apărat chipurile, spunând că teza este ”făcută pe bune” şi că doar 0,84% din aceasta este în zona de plagiat.
”0,84% din lucrarea mea de doctorat, făcută pe bune acum 20 de ani, este în zona de plagiat. 0,84% dintr-o teză de acum 20 de ani de zile. Asta spune totul din punctul meu de vedere.”, declara Mircea Geoană.
Cu alte cuvinte, Geoană recunoștea cu nonșalanță că a furat – pentru că plagiatul reprezintă la urma urmei un furt intelectual – dar nu a furat atât de mult. Iată de ce „justificarea” lui Geoană este inutilă.
Plagiatul este furt intelectual, indiferent de proporția implicată
Când vorbim despre furtul intelectual, este important să subliniem că gravitatea acestuia nu se măsoară prin cantitatea de material preluat. Într-o lucrare academică sau de cercetare, chiar și preluarea unui singur paragraf sau a unei idei fără atribuirea sursei originale constituie un act de plagiat. Dacă cineva „împrumută” idei sau fraze fără să ofere credit autorului inițial, acesta comite o încălcare a proprietății intelectuale, la fel cum furtul de obiecte fizice, indiferent de valoare sau cantitate, este tot un furt.
Un argument comun în apărarea plagiatorilor este că procentul de material plagiat este mic, uneori doar câteva procente din întreaga lucrare. În cazul Mircea Geoană, acesta a invocat că doar 0,84% din teza sa de doctorat este plagiată. Cu toate acestea, acest procent nu scuză fapta. Așa cum în cazul unui furt fizic, nu contează dacă cineva fură o sumă mică de bani sau una mare – actul rămâne ilegal și imoral –, la fel se întâmplă și în cazul plagiatului: chiar și un mic procent de conținut furat subminează integritatea lucrării și a autorului.
Originalitatea este nucleul cercetării academice. Fiecare idee și argument trebuie să reflecte contribuția personală a autorului sau să fie clar atribuite altor autori prin citări adecvate. Chiar și dacă o teză este în mare parte originală, preluarea fără permisiune a unor pasaje, idei sau formulări compromite întreaga lucrare, sugerând că autorul nu respectă standardele de onestitate intelectuală. Acesta este motivul pentru care plagiatul, chiar și la niveluri aparent nesemnificative, nu poate fi tolerat.
În plus, plagiatul nu se referă doar la copierea directă a unor fragmente de text. El poate include și preluarea ideilor, a structurii argumentelor, a traducerilor neatribuite sau a datelor obținute din alte surse fără a menționa originea acestora. Chiar și simpla reformulare a unei idei, fără a cita sursa, poate constitui plagiat. În cazul lui Mircea Geoană, plagiatul prin traducere – adică preluarea ideilor din rapoartele prezentate Congresului SUA de către președinții Bill Clinton și George W. Bush, fără citarea acestora – reprezintă un exemplu clar de însușire neautorizată a unor idei. Traducerea unui text nu transformă ideea originală în ceva nou și nu elimină necesitatea atribuirii sursei.
Astfel, chiar și atunci când un autor preia idei și le reformulează, fără a cita sursa inițială, el comite un act de plagiat. Acest lucru subliniază faptul că plagiatul este o chestiune mult mai largă decât simpla copiere mot-a-mot a unui text. Orice utilizare a ideilor altora fără recunoaștere este considerată furt intelectual.
Integritatea personală și standardele morale ale lui Geoană
Liderii sunt percepuți de public ca fiind repere morale și modele de conduită. Aceștia sunt chemați să îndeplinească nu doar funcții administrative sau politice, ci să ofere o direcție și un exemplu de integritate în fața societății. Plagiatul, însă, este o încălcare flagrantă a acestui standard moral. Când un lider recurge la plagiat, el demonstrează o lipsă de respect față de etica muncii, onestitate și corectitudine.
În cazul lui Mircea Geoană, acuzațiile de plagiat în teza sa de doctorat pun sub semnul întrebării integritatea sa personală. Dacă o persoană într-o poziție atât de importantă – prezidențiabil – nu respectă normele academice și alege să-și construiască o parte din carieră pe baza unei fraude intelectuale, publicul are toate motivele să își piardă încrederea în judecata și moralitatea acelei persoane. Un lider nu poate cere integritate și onestitate de la alții dacă nu le respectă el însuși.
În plus, atunci când un lider de rang înalt este acuzat de plagiat, efectele nu se limitează la persoana în cauză, ci se extind și asupra instituției pe care o reprezintă. O persoană aflată într-o funcție publică sau de conducere este un simbol al organizației respective, iar orice abatere de la standardele morale afectează percepția publică asupra întregii organizații. Încrederea publicului în instituție poate fi grav afectată, iar legitimitatea liderului și a organizației poate fi pusă sub semnul întrebării.
În cazul plagiatului lui Mircea Geoană, România nu își poate permite în contextul prezent, să aibă un președinte cu astfel de probleme în „CV”. Un astfel de scenariu ar duce și la pierderea încrederii publicului în instituția prezidențială, lucru care ar reprezenta în sine o vulnerabilitate pentru statul român.
În concluzile, scuzele aduse de Mircea Geoană pentru plagiatul din teza sa de doctorat sunt inutile și insuficiente în fața gravității faptei. Plagiatul, indiferent de proporție, rămâne un furt intelectual care afectează nu doar reputația celui implicat, ci și credibilitatea funcției pe care această persoană o ocupă. În anii ce vor urma alegerilor prezidențiale, România nu își permite o astfel de vulnerabilitate.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News
