Skip to content
Coronavirus

De ce s-au răzgândit angajații de la ”Marius Nasta” în privința vaccinării anti-Covid. Beatrice Mahler: Este o teamă pe care o au cele mai multe cadre medicale

Într-un interviu pentru PS News, medicul Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta” din București, susține că este optimistă în ceea ce privește creșterea numărului angajaților din cadrul spitalului care vor dori să se vaccineze împotriva Covid-19, chiar dacă în prima etapă au fost destul de mulți care s-au programat, dar apoi s-au răzgândit și au refuzat vaccinul.

„La Marius Nasta am terminat vineri vaccinarea personalului medical, prima etapă, în care s-au vaccinat 70%. Menționez că, din persoanele care nu s-au vaccinat, există o parte care se vor vaccina în cea de-a doua etapă, la sfârșitul lunii ianuarie, pentru că vor ieși din perioada de post-Covid-19, în care vaccinarea nu este recomandată în prima lună. Probabil că, din estimările noastre, vom ajunge undeva la 80-85% din personal care se va vaccina, cel puțin din informațiile pe care le acum acum”, spune medicul.

În ceea ce privește cauza scăderii numărului de angajați dispuși să se vaccineze anti-Covid-19, Beatrice Mahler susține că este vorba de teama indusă din informațiile greșite din social media.

„Este o teamă pe care o au cele mai multe cadre medicale. Teamă care vine din informațiile din social media nesusținute de date științifice și care fac ca personalul să refuze vaccinarea fără să motiveze într-un mod detaliat acest lucru. Până la urmă este dreptul lor, vaccinarea nu este obligatorie, este gratuită și până la urmă asigură protecția celor care vaccinează și a familiilor lor. Noi le respectăm decizia și oricum, dacă se vor răzgândi în perioada următoare, au tot dreptul să se vaccineze”, spune managerul.

De asemenea, aceasta susține că problema vaccinări nu este la medici, ci strict la personalul auxiliar.

„Toți medicii s-au vaccinat, cu excepția celor care sunt în perioada post-Covid-19. Problema nu este la medici. Medicii și personalul medical cu studii superioare, alții decât medicii, biologi, farmaciști, toți aceștia s-au vaccinat. Aici nu avem probleme, pentru că ei înțeleg nevoia și înțeleg mecanismul de acționare al acestui vaccin și protecția pe care o oferă și văd impactul pe care îl are această boală.

Ei înțeleg atunci când citesc prospectul și au luat decizia în cunoștință de cauză, dar sunt încă persoane din alte categorii de angajați, cum ar fi personalul auxiliar și câteva asistente, care au întrebări în ceea ce privește vaccinarea”, spune Beatrice Mahler.

În încheierea interviului, aceasta susține că este optimistă în ceea ce privește creșterea numărului de angajați ce vor dori să se vaccineze în cea de a doua etapă.

„Eu sper că situația se va schimba pentru că informarea crește treptat treptat pe zona de vaccinare, încet, încet suntem din ce în ce mai multe persoane care ne-am vaccinat și nu avem reacții adverse.

Cu siguranță, cu ajutorul dumneavoastră, a celor din mass-media, informațiile despre modul de acționare a vaccinului, despre faptul că vaccinul nu modifică structura genetică a organismului, despre faptul că este doar o informație care este preluată din alte părți, cred că sunt informații care vor ajunge la toți cei care vor dori să se vaccineze și vor lua decizia informați și oarecum pregătiți din acest punct de vedere. E cel mai bine să decidă fiecare pentru el. 

În acest moment, presiunea către ei nu este normală și nu trebuie să se întâmple. Noi trebuie să fim lângă ei, să îi susținem și să le răspundem la întrebări tuturor celor care au aceste întrebări”, a conchis medicul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *